Raluca Prună: Clasarea Dosarului 10 august nu împiedică noi plângeri penale, pe noi probe

Share

Fostul ministru al Justiţiei arată calea de urmat pentru ca nenorocirile făcute pe 10 august 2018 să nu rămână nepedepsite.

Raluca Prună, fost ministru al Justiției, îi cere ministrului de Interne Lucian Bode să declanșeze verificări la Jandarmeria Română, în legătură cu anumite decizii luate în legătură cu protestul din 10 august 2018.

Ea spune că astfel se pot găși noi dovezi, care să permită redeschiderea Dosarului 10 August, conform Aktual24.

„După șocul de ieri al clasarii definitive a dosarului 10 august 2018 cu privire la șefii Jandarmeriei, cred că nimic nu împiedică, ci dimpotrivă totul obligă actualul ministru de interne să dispună un control la Jandarmerie. Și să comunice public răspunsul la întrebări esențiale:

1. Pe ce s-a bazat decizia Jandarmeriei de a face plângere la DIICOT pe motiv de lovitură de stat iminentă?

2. Cine a decis ca jandarmii scoși pe teren să aibă numărul de identificare obturat cu bandă adezivă și de ce? Asta va face dificilă identificarea celor care au agresat bestial victime pașnice.

3. Cine a dat ordin să fie utilizate gaze în cantități disproporționate cu ore bune înainte de atacul în forță?

4. Cine a anunțat jandarmii din teren că o colegă de-a lor a fost (aproape) ucisă? Căci asta ni s-a spus că a justificat violența jandarmilor.

În fine controlul trebuie să spună dacă Jandarmeria care nu e în stare să extragă dintr-o mulțime pașnică un grup violent este capabilă să își exercite competențele legale.

Decizia definitivă a clasarii dosarului 10 august nu împiedică o curățenie în Jandarmerie și nici plângeri penale noi dacă un control intern bine făcut constată ilegalități în ordinea de comandă. Probe noi permit plângeri penale noi, dincolo de balbe de procedura dintr-o perioada la DIICOT la fel de tulbure ca guvernarea din 2018. Acesta este un test politic elementar. Inacțiunea guvernamentală în această afacere nu este o opțiune dacă acest guvern chiar vrea să facă ceva. Și pentru că premierul s-a exprimat public deja, poate trimite propriul sau corp de control la Jandarmerie”, a scris Prună, pe Facebook.

Share