Putin pierde resurse vânând prin Rusia agenţi străini imaginari

Share

Vladimir Putin pierde resurse şi timp, prin Rusia, vânând agenţi străini fabulatorii. Este o acţiune de presiune asupra propriului popor.

Statele vânează tot timpul agenţi străini, din ţări ce reprezintă pentru ele puteri străine ostile, dar spun asta foarte rar.

O nouă lege extinsă privind agenţii străini din Rusia intră în vigoare joi, semnificând o reprimare intensă a libertăţii de exprimare şi a opoziţiei în timpul mandatului preşedintelui Vladimir Putin, relatează CNN.

Legea este de asemenea o dovadă suplimentară a hotărârii Rusiei de a elimina ceea ce consideră că sunt valori liberale occidentale.

Legea intră în vigoare în aceeaşi săptămână în care Parlamentul rus a trimis biroului lui Putin un proiect de lege care extinde interdicţia cu privire la propaganda problemelor LGBT.

Legea din 2012, privind agenţii străini, adoptată după un val de proteste publice împotriva revenirii lui Putin la putere, impunea organizaţiilor care se angajează în activitate politică şi primesc finanţare din străinătate să se înregistreze ca agenţi străini şi să adere la reguli şi restricţii draconice.

Această lege a fost actualizată treptat de atunci, formând baza unei represiuni din ce în ce mai strânse asupra societăţii civile din Rusia, în ultimul deceniu.

De joi, această definiţie este extinsă, pentru a include nu numai persoanele sau organizaţiile care primesc finanţare din străinătate, ci şi pe cele care ”au primit sprijin şi (sau) se află sub influenţă străină”.

Legea nu oferă prea multe detalii. Sprijinul din surse străine este definit nu doar ca fiind financiar, ci ”ajutor organizaţional şi metodologic sau ştiinţific şi tehnic”.

”Influenţa” poate fi citită, conform legii, ca ”exercitând o influenţă asupra unui individ, prin constrângere, persuasiune sau alte mijloace”.

Acesta este ideea, spune Konstantin Von Eggert, un jurnalist rus independent, care locuieşte acum în Lituania.

Legi ca aceasta, care alcătuiesc ceea ce el numeşte ”sistemul represiv al lui Puti””, sunt concepute pentru a fi ample şi vagi şi aplicate selectiv, astfel încât „să sperie şi să paralizeze”.

”Odată ce legile sunt aplicate în toate domeniile, s-ar putea să-ţi dai seama destul de repede cum să controlezi sistemul”, a spus el.

Dacă legile sunt ”aplicate într-un mod întâmplător sau rapid, nu ştii” cum să procedezi.

Andrei Soldatov, un alt jurnalist rus aflat în exil, cunoscut pentru munca sa de investigaţie asupra serviciilor de securitate ruse, spune că legea face parte dintr-o represiune direct corelată cu înfrângerile Rusiei în Ucraina.

”Nu poţi oferi o naraţiune cu adevărat bună, o explicaţie a motivului pentru care au renunţat la Herson. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să adaugi un element de frică”, a declarat el.

Erodarea libertăţii de exprimare şi a libertăţilor democratice în Rusia este corelată cu ceea ce Kremlinul numeşte o ”operaţiune militară specială” în Ucraina.

La câteva zile după lansarea invaziei, Rusia a restricţionat accesul la Facebook, la unele site-uri de ştiri occidentale şi presă independente din ţară. Protestele paşnice au fost reprimate rapid şi mii de oameni au fost arestaţi.

La începutul lunii martie, guvernul a adoptat o lege care incriminează difuzarea informaţiilor deliberat false, referitoare la forţele armate ruse.

Pedeapsa maximă este de 15 ani de închisoare. CNN şi alte câteva organizaţii de ştiri occidentale au suspendată temporar difuzarea în Rusia.

Share