Preşedintele Vladimir Putin a semnat o nouă doctrină navală, ce prezintă Statele Unite ca principal rival al Rusiei.
Doctrina stabileşte ambiţiile maritime globale ale Rusiei, pentru zone cruciale, precum Arctica şi Marea Neagră, relatează Reuters.
Exprimându-se de Ziua Flotei Militare ruse, în fosta capitală imperială Sankt Petersburg, fondată de ţarul Petru cel Mare, Putin l-a lăudat pe acesta, pentru că a făcut din Rusia o mare putere maritimă şi a crescut poziţia globală a statului rus.
După ce a inspectat marina, Putin a ţinut un scurt discurs, în care a promis livrarea de rachete de croazieră hipersonice Zircon, avertizând că Rusia are puterea militară de a învinge orice potenţial agresor.
Cu puţin timp înainte de discurs, el a semnat o nouă doctrină navală de 55 de pagini, care stabileşte obiectivele strategice generale ale marinei ruse, inclusiv ambiţiile sale de mare putere maritimă, care se extind asupra întregii lumi.
Principala ameninţare la adresa Rusiei, spune doctrina, este „politica strategică a Statelor Unite, de a domina oceanele lumii”, şi apropierea alianţei militare NATO de graniţele Rusiei.
Rusia îşi poate folosi forţa militară în mod corespunzător situaţiei, în oceanele lumii, când alte puteri soft, precum instrumente diplomatice şi economice, vor fi epuizate, declară doctrina.
Putin nu a menţionat conflictul din Ucraina, în timpul discursului său, dar doctrina militară prevede o „cuprinzătoare întărire a poziţiei geopolitice a Rusiei” în Marea Neagră şi Marea Azov, notează Reuters, conform Agerpres.
Ea stabileşte de asemenea Oceanul Arctic, despre care Statele Unite au declarat în mod repetat că Rusia încearcă să îl militarizeze, ca zonă de o importanţă deosebită pentru Rusia.
Vastul litoral al Rusiei, de 37.650 km, care se întinde de la Marea Japoniei, până la Marea Albă, include de asemenea Marea Neagră şi Marea Caspică.
Putin a mai declarat că livrarea rachetelor de croazieră hipersonice Zircon, către fregata Amiral Gorşkov, va începe în câteva luni. Locaţia desfăşurării lor va depinde de interesele Rusiei, a spus el.
„Lucrul cheie aici este capabilitatea marinei ruse (…). Să fie capabilă să răspundă cu viteza fulgerului tuturor celor care hotărăsc să ne încalce suveranitatea şi libertatea”, a declarat el.
Armele hipersonice pot zbura cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului şi Rusia a efectuat anul trecut teste de lansare a rachetelor Zircon, de pe nave de război şi submarine.
În Crimeea, guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaev a anunţat că forţele ucrainene au lovit cartierul general al Flotei Ruse la Marea Neagră, în acest oraş-port, deţinut de Rusia, duminică dimineaţă devreme, rănind cinci membri ai personalului.
