home EVENIMENT, POLITICA PSD gâfâie la 23%, PNL chiuie pe primul loc, în ultimul sondaj IMAS

PSD gâfâie la 23%, PNL chiuie pe primul loc, în ultimul sondaj IMAS

Share

În pofida tuturor tentativelor politice contradictorii din ultimele luni, PSD îşi continuă sevrajul politic, în timp ce PNL se află pe primul loc, la peste 30% intenţie de vot.

PNL e creditat cu 33,4% în sondajul realizat de IMAS la comanda Europa FM în această lună. Liberalii mai cresc puțin, după ce, în mai, înregistrau cele mai puține opțiuni din acest an (32,6%).
PSD, în schimb, crește ceva mai mult, de la 21,9% în iunie la 23,4% acum – un nivel mediu la care s-a aflat în ultimele luni.

Pentru prima dată, sondajul include Alianța USR Plus, nu cele două formațiuni separat, iar Alianța e creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus – 5,8%.
Pro România scade în această lună, după două luni în care s-a plasat peste 11 la sută. Partidul lui Victor Ponta e creditat cu 9,7% din potențialele voturi în luna iulie.

UDMR revine peste pragul electoral, cotat la 5,6%, după ce luna trecută nu înregistra decât 3,4% din opțiunil de vot. PMP coboară și mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, față de 4,7% în iunie.

ALDE scade la 3,4%, la mai puțin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019).

Share