Prostănacul, Gogomanii şi mardeala (Turcescu pentru EvZ)

Share

„Domnule Mircea Geoană, acum, aici, în faţa acestei audienţe şi a milioanelor de telespectatori care ne privesc, aţi fi dispus să juraţi că n-aţi promis numiţilor Sorin-Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu niciun avantaj şi nicio favoare care să implice bani publici ori bunuri publice în cazul în care veţi ajunge Preşedintele României?”

FOTO: AdPlayers

Pentru această întrebare, singura rostită de subsemnatul în întreaga confruntare a prezidenţiabililor de acum un an de zile, zice astăzi Mircea Geoană că s-ar fi dus să-l viziteze acasă pe Sorin-Ovidiu Vîntu.

Desigur, în stilu-i confuz şi încărcat de mediocritate, ginerele-problemă al politicii româneşti minte chiar şi atunci când vorbeşte singur în faţa camerei de luat vederi, într-un monolog de Hamleţ dâmboviţean postat pe blogul personal.

La confruntarea Geoană-Băsescu de anul trecut n-au fost întrebări. Împreună cu staffurile de campanie ale celor doi candidaţi, din care făceau parte ca reprezentanţi Victor Ponta şi Andreea Creţulescu, pe de o parte, şi Sebastian Lăzăroiu, pe de altă parte, am stabilit subiectele de interes public care urmau să fie dezbătute în confruntarea finală, s-a tras la sorţi ordinea în care vor vorbi Geoană şi Băsescu, a fost convenit timpul pe care îl vom aloca discutării fiecărei teme în parte şi i-am anunţat că va exista, la fel ca în episodul dezbaterii Băsescu-Geoană- Antonescu, un moment final, al moderatorului, care însă nu se va referi la aspecte vizând viaţa intimă a candidaţilor.

Asta a fost tot… citeste tot aici

Share