home MASS MEDIA, POLITICA, STIRI DESPRE TELEVIZIUNI Procesul Birchall vs Buble ia o nouă turnură (RV)

Procesul Birchall vs Buble ia o nouă turnură (RV)

Share

Procesul dintre jurnalistul de la Antena 1 Iosif Buble şi Ana Birchall se apropie de final. Instanţa a acceptat cererea Anei Birchall de a delega un executor judecătoresc care să certifice existenţa înscrisurilor şi a paginilor de internet după nenumărate tergiversări în cazul procesului declanşat de un film porno.

FOTO: TraimInRomania

Dosarul în care este acuzat Buble are 200 de pagini cu dovezi şi multe amânări din partea lui. Din nefericire pentru breaslă, ziaristul va pierde procesul, chiar dacă şi-a şters blogul, a negat chiar că ar fi al lui şi se ascunde în spatele tatălui său, care este preot, şi a facultăţii de Teologie, motivând astfel că n-ar fi putut face aşa. Istoricul însă îl pune la zid.

Scurt istoric de la A la Z. În timpul campaniei parlamentare din 2008, Iosif Buble a publicat pe blogul sau ioskap.blogspot.com un scurt film în care o femeie îi făcea sex oral în maşină unui bărbat. El a asociat imaginea cu a Anei Birchall, membră PSD, chiar în ziua în care ea a fost confirmată ca şi candidată pentru un post de deputat.

Clipul a fost difuzat de mai multe televiziuni, preluat de ziare şi postat pe site-uri şi bloguri. Pentru Birchall, campania electorală a luat sfârşit – candidatura i-a fost retrasă, iar de atunci a intrat într-un con de umbră pe scena politică, chiar dacă experţii au stabilit că femeia din film nu este ea.

Într-un interviu, Iosif Buble şi-a justificat postul porno de pe blog: “am vrut să arăt cine va fi viitorul ministru al Educaţiei”. În februarie 2010, Ana Birchall l-a dat în judecată. De atunci, jurnalistul de la Intact a făcut mai multe lucruri pentru a prelungi o decizie a instanţei.

Ioska Buble: “Eu voiam sa arat doar cine va fi viitorul ministru al educatiei”

Au existat mai multe amânări (pe motiv că nu a fost citat, că trebuie să-şi angajeze avocat sau să studieze dosarul), iar apărarea lui s-a dovedit penibilă: şi-a sters blogul pe care a postat filmul, apoi a susţinut în instanţă că nu este al lui şi că de fapt tergiversarea procesului este din vina Anei Birchall.

Ultima sa ispravă a avut loc pe 1 noiembrie, zi în care a fost citat pentru interogatoriu, dar nu a venit pe motiv că a fost citat acasă şi nu la cabinetul avocatei, aşa cum ceruse înainte cu câteva săptămâni de a se prezenta în faţa judecătorilor.

Acasă probabil nu mai putea fi citat, pentru că între timp a divorţat de soţia sa, aşa credincios cum este, pentru că a lăsat însărcinată o deputată pe care a şi luat-o de nevastă.

Sursa: Reporter Virtual

Share