Premiile FreeEx: Silviu Prigoană şi Ioan Ghişe, printre repetenţii libertăţii de exprimare

Share

Ioan Ghişe şi Silviu Prigoană, cei doi parlamentari care s-au întrecut în proiecte de lege pentru „liniştirea” presei, precum şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au fost declaraţi „repetenţi ai libertăţii de exprimare”.

foto: Reporter Virtual

Cu toţii au primit aseară zmeura la Cheful Presei, organizat în clubul Kulturhaus din Capitală, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Ioan Ghişe şi Silviu Prigoană au primit ex-aequo premiul “Nici parlamentarii nu se testează”, nu-i aşa?, la categoria “Legi ale presei”.

„Senatorul liberal Ioan Ghişe a lansat un proiect de lege a presei care presupune atestarea jurnaliştilor prin legitimaţii obligatorii, controlul psihologic al acestora o dată la trei ani şi diferite alte soluţii „de tip adio presă”

, se arată în motivaţia pentru acordarea premiului.

„Neobositul deputat PDL Silviu Prigoană a lansat şi el cel puţin două proiecte de lege pentru liniştirea presei: unul propunea trecerea TVR Internaţional sub controlul MAE, celălalt trecea presa scrisă şi online sub controlul CNA”

, se mai arată în motivaţie, apreciindu-se că…

„iniţiativele celor doi temerari ai gândirii demonstrează că România este o ţară în care libertatea de exprimare legislativă a parlamentarilor este lipsită de orice control intelectual”

Ghişe a urcat pe scenă pentru a primi premiul, spunând că „dracul nu-i aşa de negru după cum v-a fost expus”. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost premiat tot la categoria “Legi ale presei”, primind „distincţia” „Fugărim presa pentru Securitatea României şi pentru liniştea Domniei Sale”.

Un alt laureat al premiilor FreeEx pentru libertatea presei… citeste tot pe Reporter Virtual

Share