Piaţa Universităţii este plină. Vineri se protestează din nou

Share

La această oră, Piaţa Universităţii din Bucureşti este plină şi începe din nou protestul din fiecare seară, pentru schimbarea în bine a lucrurilor în România.

LIVESTREAM AICI PROTESTUL DIN PIAŢA UNIVERSITĂŢII

UPDATE 22.47 La exact şapte zile după tragedia de la Clubul Colectiv, Cristian Popescu Piedone a fost reţinut pentru 24 de ore, cu propunerea de arestarea pentru 30 de zile.

UPDATE 22.13 5.000 de manifestanţi sunt în stradă la Iaşi. 5.000 de oameni sunt la Constanţa, 3.000 la Cluj, mii de oameni la Braşov, la fel la Timişoara.

UPDATE 21.20 În Piaţa Universităţii a fost construită o scenă, pe care se pot urca vorbitori, ce-şi pot spune gândurile. Imediat a apărut şi o grupare de manifestanţi care au scandat contra existenţei acestei scene. Majoritatea celor care au vorbit de la microfon au fost huiduiţi. Am atras atenţia asupra acestor dureri de creşte încă de acum câteva zile. Protestatarii nu au încă maturitatea şi nici organizarea celor din 1990.

UPDATE 20.28 Ceaţa a apărut în Bucureşti, tot mai densă. Afară sunt trei grade Celsius. Vestea proastă este că ceaţa pare a deveni tot mai mare. Vestea bună e că temperatură nu va mai scădea.

UPDATE 20.17 Protestatarii din Piaţa Universităţii sunt puţin cam sastisiţi, după entuziasmul din primele zile. Ei au descoperit că, după ce s-a debarasat de doi actanţi, Piedone şi Ponta, sistemul continuă să se ţină pe poziţii şi că lupta cu acesta este mult mai grea şi de lungă durată. Rămâne de văzut dacă această generaţie de manifestanţi va avea maturitatea să ducă această luptă de anduranţă.

UPDATE 20.13 La această oră, sunt 3.000 de manifestanţi în Piaţa Universităţii.

În această seară, toate bisericile din jurul Clubului Colectiv vor trage clopotele, împreună cu Patriarhia, la ora 22.30.

Noua seară de protest din Piaţa Universităţii începe la o săptămână după producerea tragediei din Clubul Colectiv. Până la acest moment, în urma tragediei de acum o săptămână au murit 32 de oameni, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri, inclusiv cel puţin un minor.

La acest moment, în Piaţa Universităţii din Bucureşti sunt câteva mii de protestatari, care spun că protestează pentru că s-au săturat să mai stea în genunchi şi să mai fie sclavi.

Există voci ale Pieţei care contestă chiar în aceste momente felul în care Klaus Iohannis a încercat să mimeze dialogul cu manifestanţii.

Share