home POLITICA Petre Daea îi năuceşte pe europeni cu un discurs despre cormorani VIDEO

Petre Daea îi năuceşte pe europeni cu un discurs despre cormorani VIDEO

Share

“Cormoranii în România fac baie în piscine”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea în Parlamentul European.

Demnitarul a fost chemat în Comisia pentru pescuit pentru a prezenta prioritățile pe care România le are în domeniul pescuitului, în mandatul preșeședinției Consiliul Uniunii Europene.

El le-a dat asigurări europarlamentarilor că este “un om care înțelege furtuna Brexitului, dar înțelege și furtuna pescarului, în momentul în care el se află în raport cu natura și nu găsește soluții pe care să le folosească atunci când nevoia îl împinge și situația o dictează”.

Petre Daea, platitudini şi aberaţii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost astăzi în fața europarlamentarilor din Comisia de pescuit pentru a vorbi despre prioritățile pe care România le are în domeniul pescuitului în mandatul președinției Consiliul Uniunii Europene.

Daea și-a început prezentarea spunând că România vrea “o președinție orientată spre cetățeni” și vorbind despre “cei patru piloni pe care se sprijină acest mandat – Europa convergenței, Europa Siguranței, Europa actor global și Europa valorile comune”.

“Vă asigur de întreaga mea disponibilitate pentru a coopera cu dumneavoastră de o manieră constructivă și eficientă, pentru a progresa cât mai mult pe dosarele legislative (…) În acest spirit mi-am instruit și echipa de lucru”, a declarat Daea, subliniind că prioritățile în domeniul pescuitului “sunt influentate de contextul actual și de apropierea alegerilor europarlamentare”.

Petre Daea: UE este mai săracă faţă de Marea Britanie

Daea a primit mai multe întrebări de la europarlamentari, fără a răspunde însă concret și punctual și lansându-se din nou într-un discurs năucitor:

“În această întâlnire am intrat în sală cu un succes – un succes al muncii comune, formidabil, extrem de important, dar atât de necesar și atât de util pentru noi toți”, le-a spus Daea europarlamentarilor care așteptau răspunsurile sale.

Una dintre întrebări a fost despre Brexit și despre soluția pe care el o vede, iar Daea a răspuns: “Regret, sigur, și Uniunea Europeană este mai săracă față…fără Anglia.. .este mai săracă față de Marea Britanie. Dar aceste lucruri le putem gândi, le putem judeca în interesul comun și urmărim cu interes pașii în acest domeniu astfel încât dorința de a fi împreună să se manifeste oricând și pentru aceasta suntem în stare toți să găsim soluții pentru a genera o asemenea stare de lucruri în care obiectivele comune să fie atinse cu dorința fiecărei părți și cu interesul legitim pentru fiecare domeniu”.

Petre Daea pune spirt pe îngrijorările pescarilor

Ministrul Agriculturii a vorbit și despre “îngrijorările pescarilor”, dar și despre cormoranii care “în România trăiesc în piscine”.

“Sunt o serie întreagă de restricții care vin din abordare conceptuală, a conceptului de natură protejată (…), dar sunt și momente în care îngrijorarea pescarilor este dincolo de puterea de rezistență. A se vedea populațiile de cormorani.

Am discutat cu Vela, cu comisarul (n.r.comisarul european Karmenu Vella, responsabil pentru mediu, afaceri maritime și pescuit), a văzut România. Pentru a fi expresiv, persuasiv, a fi convingător, i-am spus lui Vela că cormoranii în România fac baie în piscine.

Petre Daea: Cormoranii, atât de mulţi!

Atât de mulți. Nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât. Pun în pericol un sector alternativ și un sector complementar, alternativ pentru momentele în care nu ai acces la resurse pe o perioadă de timp știind elementul de prohibiție pe care trebuie să-l păstrezi, complementar că poți găsi în interior, în apele tale, soluția de a crește anumite specii care să asigure pe de o parte locuri de muncă, pe de altă parte hrană foarte bună și iată, ca răspuns aici, o hrană sănătoasă, a se vedea interpretarea privind conceptul acesta de a păstra echilibrul și a genera progres”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.

Petre Daea: Înţeleg furtuna Brexitului

Daea le-a mai spus europarlamentarilor că problema populațiilor de cormoroani nu este doar în România, asigurându-i că el știe despre ce vorbește:

“Vă spune un om care înțelege furtuna Brexitului, dar înțelege și furtuna pescarului, în momentul în care el se află în raport cu natura și nu găsește soluții pe care să le folosească atunci când nevoia îl împinge și situația o dictează”.

Citeşte şi
Petre Daea, noi prostii. “Boala şi foamea nu se văd, dar se simt”

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, afirmă că activitatea în spitale şi în agricultură nu Read more

Petre Daea, un mandat prea plin de furăciuni. Adrian Oros explică

Petre Daea revine în prim-plan, prin ricoşeu. Programul privind susţinerea crescătorilor de ovine pentru comercializarea Read more

Ghizdeanu pe mirabeau. Urmează Petre Daea, va fi dans mare

De când a fost luat la refec Ion Ghizdeanu şi pus pe mirabeau, este deranj Read more

Petre Daea a pus la loc bustul lui Angelo Miculescu, la Ministerul Agriculturii

Fostul ministru al Agriculturii Petre Daea a scos din hrube bustul fostului ministru comunist de Read more

Marian Oprişan se afişează cu Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei

Ambasadorul Federatiei Ruse in Romania, Valeri Kuzmin, a fost prezent sambata alaturi de Marian Oprisan Read more

Ambasada Suediei desfiinţează cormoranii lui Petre Daea

Ambasada Suediei a postat un mesaj în care precizează că Suedia are una dintre cele Read more

Norica Nicolai a fumat ceva tare: “Petre Daea a fost foarte bun la Bruxelles!”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a afirmat că ministrul Agriculturii Petre Daea s-a comportat foarte bine Read more

Petre Daea, încă o zicătoare din seria necuvântătoarelor

În timp ce România se ridică din cauza atacului asimetric al omuleţilor verzi PSDragnea, Petre Read more

Petre Daea, un nou elogiu ridicol adus unei rase nevorbitoare

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a dat iar în stambă în maniera sa caracteristică. De data Read more

Petre Daea gafează iar. Oaia este, după el, simbol naţional românesc VIDEO

Petre Daea a gafat din nou astăzi. Era vorba despre ovine, iar el s-a trezit Read more

Share