În majoritatea lor tătari, 10.000 de ucraineni din Peninsula Crimeea au părăsit teritoriul acesteia, după anunţul mobilizării parţiale.
În 21 septembrie 2022, Vladimir Putin a semnat un decret de mobilizare parțială a rezerviștilor din Rusia, pentru a-și suplimenta forțele armatei sale din Ucraina.
Însă, liderul de la Kremlin primește o neașteptată lovitură din Crimeea, regiunea anexată de Moscova în 2014: 10.000 de locuitori din zonă au părăsit peninsula, fugind de posibila chemare și trimitere pe câmpul de luptă.
Un raport al reprezentanței președintelui Ucrainei din Crimeea, postat pe Facebook pe 3 octombrie, arată că ”aproximativ 10.000 de cetățeni ucraineni au părăsit peninsula Crimeea ocupată de ruși, în urma anunțului Moscovei privind o mobilizare parțială, potrivit The New Voice of Ukraine.
”Localnicii continua să plece de pe teritoriul Crimeei ocupate, cei mai mulți dintre ei fiind tătari. Conform Mejlis, circa 10.000 dintre cetățenii noștri au plecat din Crimeea în Rusia și în străinătate”.
În plus, activiștii locali pro-ruși sunt angajați în persecuția deliberată a cetățenilor ucraineni, care fug de mobilizare.
Dictatorul rus Vladimir Putin a decretat o mobilizare parțială în Rusia pe 21 septembrie 2022 și și-a declarat disponibilitatea de a folosi armele nucleare în cazul unei ”amenințări la adresa integrității teritoriale” a Rusiei.
