Bricul Mircea ar putea fi cea mai bună soluţie pentru deplasările preşedintelui Klaus Iohannis în străinătate, spune ironic deputatul PNL Pavel Popescu.
Bricul Mircea, pentru Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a fost criticat dur pentru avionul de lux închiriat pentru vizitele sale externe.
Deputatul PNL Pavel Popescu reacționează și spune că „discuția a devenit atât de tâmpită, încât încep să îmi pierd total speranța în capacitatea și dorința sinceră a unor politicieni din generația mea, de a schimba cu adevărat modul în care România se prezintă peste hotare”, conform BZI.
Deputatul PNL Pavel Popescu anunță ca va depune un amendament la rectificarea bugetară din această vară pentru achiziționarea acestei aeronave.
Citeşte şi: 12 martie 2020 – Radio China International, atac la Klaus Iohannis
„Eu propun să folosim Bricul Mircea pentru deplasările oficiale ale Președintelui și ale delegației României (miniștri, șefi de intelligence, corp diplomatic).
E fabricat în România 100% (1938), nimeni nu mai poate zice nimic, există suficient spațiu, îl luăm direct de la MAPN.
Ce-i drept, ar trebui să se plece cu 2-3 săptămâni înainte de întâlnirile oficiale și consumă cam mult diesel. Dar asta nu mai contează, atâta timp cât toți românii vor fi mulțumiți!
Citeşte şi: 18 mai 2020 – Cristoiu spune că Hunor Kelemen ar fi un preşedinte mai bun ca Iohannis
Discuția asta despre vizitele de stat ale Președintelui a devenit atat de tâmpită, încât încep să îmi pierd total speranța în capacitatea și dorința sinceră a unor politicieni din generația mea de a schimba cu adevărat modul în care România se prezintă peste hotare.
Până nu vom înțelege ca “Președintele” și “delegația” înseamnă “România”, înainte de a le pronunța numele, vom rămâne la același stadiu de cetățeni europeni de mâna a doua, frustrați și revoltați că nu suntem tratați ca polonezii, nemții sau francezii.
Cine ţipă
Culmea e că cei care se dau azi cu fundul de pământ pentru aceste deplasări sunt fix cei care țipă de dimineață și până seara că nu stăm la masa celor care contează.
România trebuie să își achiziționeze urgent o aeronavă oficială nouă, pentru a fi folosită de Președinte, Premier și delegațiile guvernamentale.
Voi depune un amendament la rectificarea bugetară din această vară pentru achiziționarea acestei aeronave”, scrie Pavel Popescu, pe Facebook.
