Plagiatele la universităţi – neconstituţionale

Share

Legea de adoptare a OUG privind plagiatele e neconstituţională, a decis CCR. Curtea a admis sesizările PNL şi ale Guvernului. Astfel, plagiatele vor fi în continuare judecate nu doar de senatele universităţilor, ci și de CNATDCU.

Parlamentarii au încercat să transforme CNATDCU într-o instituție cu rol decorativ. Ei au pasat decizia la școlile doctorale din universitățile acreditate. CCR a decis azi că această modificare a legii este neconstituțională.

CCR a dezbătut miercuri două sesizări privind OUG pe tema doctoratelor şi a plagiatelor. Una a fost depusă de Guvern, alta de parlamentarii PNL. În ele erau ridicate probleme de constituţionalitate. Acestea se refereau la modalitatea adoptării în Parlament şi la prevederile modificate de Legislativ faţă de forma Executivului.

Dorneanu: cu plagiatele, rămâne instanţă de recurs CNATDCU

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a precizat că rămâne în vigoare OUG adoptată de Guvern. A fost declarată neconstituţională legea adoptată de Parlament.

Contestaţiile au fost depuse în octombrie, după adoptarea legii de către Parlament. Textul OUG a fost modificat de parlamentari în două rânduri. O dată, după ce Ordonanţa a ajuns în Parlament. A doua oară, după ce Klaus Iohannis a retrimis-o spre reexaminare celor două Camere.

Senatorii au respins cu 90 de voturi ”pentru”, 12 voturi ”împotrivă” şi şase abţineri o cerere de reexaminare. Aceasta se referea la Legea de adoptare a OUG privind plagiatul.

În lege erau menţinute modificările comisiei de învăţământ. Prin acestea, acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de senatele universităţilor, nu de ministrul Educaţiei. CNATDCU rămânea instanţă de recurs.

Climat de neîncredere în analiza plagiatelor

Forma adoptată iniţial de Parlament a fost criticată de preşedintele Klaus Iohannis, care a retrimis proiectul la reexaminare.

Klaus Iohannis arăta că există un „climat actual de neîncredere” în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, însă această OUG trebuie să „contribuie la realizarea unui sistem educaţional şi de cercetare apt să sancţioneze şi să descurajeze frauda academică”, bazat pe proceduri clare şi coerente.

Cererea de reexaminare nu a fost adoptată în Camera Deputaţilor din cauza lipsei cvorumului, mergând la amendare la Senat.

Share