Senatorul PSD Eugen Orlando Teodorovici atacă violent măsurile anunţate de premierul Orban pentru susţinerea economiei României, susţinând că acestea „nu sunt decât vorbe goale, mult populism”.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
„Guvernul Orban a jucat într-un nou episod din spectacolul penibil cu care ne-a obişnuit. Mult trâmbiţatele măsuri economice anunţate şi aprobate în ordonanţa adoptată nu sunt decât vorbe goale, mult populism şi, din păcate, nimic concret pentru mediul de afaceri şi pentru populaţie!!!
Ordonanţa nu arată altceva decât că membrii guvernului care au discutat cu reprezentanţii mediului de afaceri, ori nu au înţeles ceea ce se cere, ori erau mult prea ocupaţi să-şi facă selfie-uri…
P.S. Decretul preşedintelui ar fi trebuit să prevadă demiterea de urgenţă a lui Orban şi a acestor aşa-zişi ‘specialisti’ în ale economiei din jurul lui, care nu sunt capabili să înţeleagă adevăratele nevoi şi aşteptări ale populaţiei şi ale mediului economic din România!
#insistpentruRomania #LudovicAntiRoman #PNLegalIncompetenta”, a scris Teodorovici pe Facebook.
Guvernul a decis să asigure plata şomajului tehnic în proporţie de 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut, a anunţat prim-ministrul Ludovic Orban.
