Orban va furniza Poliţiei imagini cu Ghiţă şi Şoşoacă fără mască, în Parlament

Share

Ludovic Orban, liderul PNL, preşedintele Camerei Deputaţilor, are o iniţiativă de bun-simţ, care poate pune lucrurile la punct.

Orban a declarat, întrebat despre parlamentarii care nu poartă mască de protecţie la plen, că vor fi puse la dispoziţia poliţiştilor toate elementele care să ăi ajute să aplice legea.

El a adăugat că, în opinia sa, Poliţia trebuie să îi amendeze în primul rând pe cei care au funcţii de răspundere în statul român şi a precizat că este avută în vedere şi introducerea unei prevederi, în Regulamentul Parlamentului, care să permită sancţionarea parlamentarilor care nu poartă mască, în incinta Palatului Parlamentului.

„Vom pune la dispoziţia poliţiei orice fel de element care să îi ajute să aplice legea şi în cazul parlamentarilor care nu respectă regula. Am transmis faptul că din punctul meu de vedere poliţia trebuie să îi amendeze în primul rând pe cei care deţin funcţii de responsabilitate în statul român şi care nu respectă regulile”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat despre sancţionarea parlamentarilor care nu poartă mască în plen.

Chestionat dacă ar trebui ca poliţia să aibă acces la imaginile de pe camerele din Parlament, astfel încât să poată aplica amenzi, liderul PNL a răspuns:

„Sunt convins că vor aplica legea şi în Parlament. Dar filmaţi-i şi voi pe oamenii aceştia. Eu vă mărturisesc că atunci când am condus eu şedinţele nu am sesizat parlamentari care nu poartă mască. Cine nu poartă mască va suporta consecinţele legii”.

El a mai spus că în prezent nu există o prevedere regulamentară care să permită Parlamentului să aplice sancţiuni acestor aleşi, însă este în intenţie o astfel de modificare a Regulamentului.

„Nu există o prevedere regulamentară. Ne gândim la posibilitatea producerii unei prevederi regulamentare”, a completat Orban.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propune sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare.

Aceasta precizează că Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sanitară şi nu poartă mască în sala de plen, instigă la ură în luările de cuvânt, jijneşte şi utilizează un discurs xenofob, homofob şi extremist.

Share