Olaf Scholz: Ucraina are nevoie de un plan Marshall, pentru a se reconstrui

Share

Cancelarul german Olaf Scholz îndeamnă, într-un discurs în Bundestag, înaintea summiturilor UE, G7 şi NATO, la crearea unui plan Marshall, destinat Ucrainei, şi estimează că reconstrucţia acestei ţări va costa miliarde şi va viza mai multe generaţii, relatează AFP.

”La fel ca Europa, devastată de al Doilea Război Mondial, Ucraina are azi nevoie de un plan Marshall al reconstrucţiei sale”, declară liderul german, în faţa membrilor camerei inferioare a parlamentului german, înaintea summit-urilor Uniunii Europene (UE), G7 şi NATO.

„Vom avea nevoie de mai multe miliarde de euro şi de dolari suplimentare, iar asta ani de zle”, subliniază el, în contextul în care ajutarea financiară a Kievului se va afla în centrul discuţiilor aliaţilor acesteia, în cadrul acestor reuniuni.

”Adevărul este că suntem încă departe de negocieri între Ucraina şi Rusia, pentru că (preşedintele rus Vladimir) Putin crede în continuare în posibilitatea că poate dicta pacea”, denunţă Scholz.

Cancelarul german îi invită astfel pe occidentali să menţină ferm direcţia susţinerii Kievului, prin sancţiuni, asistenţă financiară şi livrări de armament.

Olaf Scholz a vizitat Ucraina săptămâna trecută, împreună cu liderii român Kaus Iohannis, francez Emmanuel Macron şiitalian Mario Draghi, o viztă prin care şi-au exprimat susţinerea faţă de preşedintele ucrainan Volodimir Zelenski şi au vizitat oraşul martir Irpin.

Share