home CORUPTIE, POLITICA Oana Lovin a primit azimutul de la PSD: „Nicuşor Dan, inamicul public numărul 1”

Oana Lovin a primit azimutul de la PSD: „Nicuşor Dan, inamicul public numărul 1”

Share

Oana Lovin, videochatista profesionistă a sistemului corupt PSD, a anunţat deja care este scopul vieţii sale, în următoarele două săptămâni.

Este clar că, în acest moment, aparatul de propagandă al PSD a deschis toate gurile de foc ca să scuipe noroi în primul rând pe Nicuşor Dan, candidatul PNL – USR PLUS.

Activista PSD Oana Lovin, fost model de videochat, a anunţat, la „Sinteza zilei”, unde a fost invitată de onoare, alături de Codruţa Cerva, că îl va urmări pe Nicuşor Dan pe stradă, pentru a-şi scanda lozincile, susţinând că acesta „este inamicul public numărul 1”.

Ea a lăudat-o apoi pe Gabriela Firea. „Veţi mai face proteste în perioada următoare?”, a întrebat-o Mihai Gâdea pe Oana Lovin.

„Cu siguranţă, pentru mine, Nicuşor Dan este inamicul public numărul 1. Până nu îmi răspunde la măcar două întrebări, eu nu mă las. Nu are absolut nici o calitate, l-am văzut foarte de aproape, mi se părea că nici nu îşi doreşte, era parcă acolo pus cu mâna. Nu a schiţat un gest să vorbească cu noi, noi ne-am adresat civilizat.

(…) Pentru a face administraţie publică, pentru a te adresa oamenilor, minimul mecesar este să ai o latură umană. Un om care vine şi spune că ajutorul pentru handicapaţi este pomană socială, pur şi simplu te înfioară.

Mie, una, mi-ar fi frică să îmi las copilul două ore cu Nicuşor Dan. Nu poţi să faci politică dacă nu te apropii de oameni, le înţelegi nevoile, cum poţi să vii cu soluţii sustenabile, dacă tu nu le înţelegi nevoile? Dacă tu nu empatizezi?”, a declarat Lovin, la Antena 3.

Lovin şi Codruţa Cerva au ţinut apoi să spună că o admiră pe Gabriela Firea. „O felicit pe doamna Firea pentru măsurile pe care le-a luat. Doamna Firea este un exemplu”, a spus Cerva. Luni, Oana Lovin a avut un mesaj special pentru Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Vineri, europarlamentarul USR PLUS Ramona Strugariu a fost înjurată de Oana Lovin, la un miting USR PLUS din Piaţa Universităţii. Lovin şi Codruţa Cerva au scandat numeroase înjurături la portavoci, la adresa membrilor USR PLUS prezenţi în zonă.

„Oilor care sunteţi”, „Ăştia sunt useriştii, animale!”, a strigat la portavoce Oana Lovin, căutând să îi provoace pe membrii USR PLUS. Aceştia au reacţionat, scandând „Fără penale”.

Share