A apărut o nouă formă de terorism, tipică lumii capitaliste care s-a săturat de propria ei natură: ecoterorismul antifumat, care ne duce spre o ecodictatura antifumat. Defapt, lumea capitalistă se satură perioadic de propria ei natură şi tot periodic îşi revine din beţie şi pleacă din nou în drumeţia ei spre stele. Ăsta e felul ei.
de unde porneşte ecodictatura? din inima sistemului capitalist
Nebunia aceasta a început în inima sistemului capitalist, ca tendinţă de uniformizare socială, într-o lume a cărei principală virtute este că e liberă şi neuniformă: în SUA. Pur şi simplu, netam-nesam, de parcă lumea noastră, plictisită, s-ar fi săturat de sine însăşi şi ar vrea, că aşa e cool, să se îmbrace într-o nouă haină, ca o modă.
Ecodictatura vrea să elimine, prin presiuni, hărţuire, vânătoare om la om, treptat, de peste tot, fumătorii, care sunt răul lumii încarnat. Am mai explicat: celelalte probleme au dispărut toate şi a mai rămas numai asta…
Primul pas sunt campaniile antifumat. Există o industrie întreagă indoor şi outdoor a campaniilor acestea antifumat.
Din ea fac parte bannere, cu mesaje targetate, inclusiv btl, clipuri publicitare pe sticla tv şi la radio, printuri puse pe cele mai felurite gadgeturi, inclusiv pe scrumiere şi brichete.
Ca să nu mai vorbim despre pachetele de ţigări, pe care se lăfăie şancre canceroase de cele mai diferite forme, cât mai oribile, pe care sunt scrise mesaje macabre.
O altă componentă este cea a aşa-ziselor medicamente şi pastile care, vezi Doamne, te-ar ajuta să te laşi de fumat. Inclusiv pastile şi gumă de mestecat cu nicotină, plasturi…
Cam toate sunt, în general, nişte minciuni şi nimicuri comerciale, făcute să speculeze deschiderea unei noi pieţe de nişă, şi încă uneia, şi încă uneia, pe calcule statistice banale: câţi dintre cei pe care targetezi o asemenea campanie cumpără şi, la o producţie dată, care este profitul net astfel obţinut?
Adevăratele remedii contra fumatului? Cum poţi să micşorezi numărul de ţigări fumate zilnic sau chiar să te laşi de tot? Pe nimeni nu interesează acest lucru. Ciudat este că primii total neinteresaţi de modul cum am micşorat eu spre zero raţia zilnică de tutun sunt chiar foştii fumători.
Cu regularitate, de câte ori am încercat să discut cu ei despre asta, au schimbat vorba. Toţi. De parcă subiectul discuţiei era unul ruşinos, iar alţii au adus vorba despre felul cum, brusc, nu au mai fumat şi au început să ronţăie seminţe, mănânce mere, în general să rumege ceva, un substituent de ţigară, evident. Mintea lor fumează în continuare (voi reveni pe acest subiect).
foştii fumători şi spaimele lor olfactive
Am avut un coleg de birou care s-a lăsat de fumat. Depinde, evident, de la om la om, dar să luăm acest caz. Brusc, omul, la momentul dramatic la care s-a lăsat de fumat, a devenit altceva. Cred că a rămas cu trauma despărţirii de viciu în creier.
Nu mai suporta nici mirosul remanent al respiraţiei fumătorului, de după ce a fumat, lângă el, aşa cum nu mai suporta nici odorul tipic de fumător în sine, cu toate că există şi parfumuri, şi deodorante cu miros de tabac. Pe care evident că le ura sincer.
Avea senzaţii de rău şi probleme de concentrare când simţea aceste mirosuri. Evident că ar fi trebuit să consulte un psiholog, pentru că în spatele fobiei sale se afla dorinţa reprimată de a fuma, care dusese la o mare frustrare.
Acest om, din momentul în care s-a lăsat de fumat, şi-a făcut un obicei din a vorbi de câte ori avea ocazia despre fumat, despre cum se lăsase el, despre ce senzaţii avea el, despre cât de nervos era la început şi cât de calm devenise ulterior, despre câte mere mâncase în primele săptămâni de nefumat şi aşa mai departe.
Dincolo de aceste dialoguri obsesiv-compulsive, una dintre principalele preocupări ale tipului era să îi convingă pe fumătorii din proximitatea sa să se lase de fumat, iar dacă nu reuşea devenea agresiv şi impunea fumătorilor din jur norme comportamentale: să nu apară în faţa lui cu ţigara în mână, să ascundă pachetul de ţigări, să nu fumeze nicăieri de faţă cu el, inclusiv la locurile de fumat, să-şi parfumeze respiraţia, pentru că pe el îl deranjează şamd.
În realitate, acest om nu se lăsase încă de fumat. Minteaa lui fuma în continuare, vărsându-şi frustrarea pe cei din jur. Când i-am spus acest lucru, s-a făcut vineţiu la faţă şi a făcut o criză de nervi.
Colegul meu căpătase o obsesie pentru curăţenie. Se spăla pe mâini repetitiv, vara simţea mirosul de transpiraţie cu o acuitate mai mare decât restul oamenilor şi, printre temele de discuţie predilecte, era subiectul lui „care sunt cele mai nasoale mâncăruri„.
În top erau, desigur, cele bazate pe ceapă, din motive eminamente olfactive. Ceapa prăjită şi ceapa fiartă, evident, pentru că acestea lasă miros, iar ceapa fiartă are un miros mai „nasol” decât cea prăjită.
Coşmarul olfactivo-gurmand al omului era aşa (ţineţi-vă bine): o ceapă fiartă fierbinte, mare, umplută pe dinăuntru cu tocătură de orez şi carne, ca sarmaua sau ardeiul. Vă daţi seama?
islamiştii antifumat
Într-o societate, când apare un grup social, acesta are tendinţa să-şi facă lobby. Grupurile sociale de extracţie comunistoid-socialistă tind să egalizeze, să stabilească norme de comportament, scări de valori, priorităţi, iar cele de extracţie conservatoare tind să reglementeze.
Grupurile sociale comunistoid-socialiste sunt invaziv-agresive, cele conservatoare sunt cooperativ-negociative.
Grupul talibanilor antifumat, cu o puternică componentă de indivizi care au fumat înainte, la care mintea fumează în continuare (cum am explicat) şi trupul lor nu, se comportă ca islamiştii extremişti.
Este un grup invaziv-agresiv, cu o mentalitate comunistoid-socialistă. Dacă nu eşti de acord cu ei, membrii grupului o iau rapid pe arătură, aducându-şi argumente care basculează realitatea şi oferă soluţii de rezolvare fistichiu-imaginative ale „problemei”.
Aceşti oameni încearcă să le impună semenilor normele lor de viaţă, iar dacă nu reuşesc trec la măsuri punitive. Dacă ei nu mai fumează, pe cât posibil ar fi bine ca nimeni să nu mai fumeze pe lumea asta. Uniformizare! Norme generale! Şi, pentru impunere, măsuri punitive şi ameninţări.
„Sănătatea în pericol! Moartea pândeşte la colţ de stradă!”
În spatele industriei tutunului e tot răul lumii. Acţionează iudeomasoneriile. Cum naiba în spatele războaielor nu sunt şi aici sunt? În spatele industriei tutunului sunt conspiraţii şi, mai nou, există corupţie (că lupta anticorupţie e trendy), iar transnaţionalele care fac tutun lucrează contra statelor, corupându-le, ca să-şi vândă produsele mai bine şi într-un număr mai mare.
Ăsta este ultimul argument fistichiu, care lipeşte o serie de dezvăluiri ale presei occidentale privind o transnaţională (dacă nu mă-nşel, Phillip Morris) cu subiectul la mare modă, lupta împotriva corupţiei. Lipitura e vizibilă şi substanţa de lipire a fost amestecată prost, aşa că pute şi nu a lipit bine.
Fumatul nu numai că ucide, au apărut unele campanii publicitare în care ţi se vând produse ca să nu-ţi mai miroasă respiraţia până o mierleşti. Ne îndreptăm spre timpuri asemănătoare prohibiţiei.
Ştiaţi că în Occident, dacă nu ceri ţigări, nici nu ştii că există de vânzare în respectivul magazin, pentru că sunt ţinute sub cheie, în sertare, nu mai sunt expuse?
Uitaţi-vă în magazinele Mega Image de la noi. Deja raftul cu ţigări e pe jumătate închis şi sortimentele sunt amestecate între ele şi greu lizibile, ca să nu fie atractive. Chestia este studiată.
Ştiaţi că în New York, dacă fumezi pe stradă, unii dintre aceşti islamişti antifumat ţipă la tine şi iei amendă, pentru că imediat apare un poliţist care te taxează?
Greşesc că vorbesc despre islamişti antifumat? Hai să vedem cât greşesc. Avem acum printre noi, în plină lume occidentală, nişte credincioşi musulmani care se uită chiorâş la noi, creştinii, şi vor să ne convertească forţat la Islam. Nu cam acelaşi gen de abordare o au şi islamiştii antifumat?
Ne aşteaptă vremuri grele, efectiv nu pot să nu mă gândesc la acest lucru. Ironia face că aceia care au legiderat astfel în România sunt cei mai mari fumători. Fumează realmente ca şerpii.
În pauzele de plen şi în timpul plenului, pe holurile Legislativului se fumează în draci, iar expresia sublimată a rinocerului parlamentar, comisarul european Corinuţa Creţu, fosta iubită a lui Colin Powell, despre care se spune că astfel ar fi fost compromis de KGB, are nesimţirea să fumeze în birou, pentru că „în România un ministru poate să facă ce vrea„.
De multe ori, este foarte important să analizezi care sunt vectorii unei schimbări. Care este calitatea lor umană. În acest caz, o astfel de analiză este edificatoare, dacă te uiţi în Parlament. Restul? Sunt victimele unei propagande.
cam cât mai fumez?
Unii spune-vor că probabil că sunt un fumător înrăit, care stă cu ţigara în colţul gurii şi pufăie neîncetat, lichidând două pachete pe zi. Complet eronat. Fumez două sau trei ţigări pe zi, maximum cinci, iar aceste ţigări nu fac împreună, ca impact toxic, nici cât una dintre cele 20-30 de ţigări pe care le fumam în secolul trecut, de când am micşorat treptat, drastic, numărul lor.
De ce acest impact? Ţigaretele din pachete, ce se vând în comerţ, sunt proaste. Ele sunt fabricate de marile corporaţii cu tutun românesc prost, ca acela de la Snagoavele de pe vremuri, tratat cu aditivii folosiţi peste tot în lume, care le dau aparenţa că sunt produse occidentale.
E deajuns însă să miroşi fumul dat de o astfel de mahoarcă atunci când este aprinsă. Nu diferă cu nimic de Snagovul sau Bistriţa, ori Litoralul de pe vremuri. O mizerie toxică.
Creează dependenţă nu numai prin nicotina dintrânsa, ci şi prin alte substanţe conţinute, puse acolo special pentru asta, chiar dacă producătorii lor nu recunosc acest lucru.
În locul acestor mahoarce puturoase, fumez tutun selectat, ce se găseşte de vânzare peste tot, în pacheţele. Dacă te străduieşti, fumând cel mai slab tutun de acest tip, fumezi zilnic echivalentul unor cantităţi infime de tutun full flavour.
Nu voi da nume, nu acesta este scopul meu. Voi spune doar că ţigările pe care le fumez sunt făcute dintr-un astfel de tutun selectat, tocat mărunt (aşa-numitul „firicel„). Foiţele sunt semitransparente şi low-carbon.
Există şi unele făcute din orez, şi mai eco. Filtrele sunt foarte importante, pentru că ele opresc mai multe sau mai puţine dintre toxine. Eu folosesc filtre superlong, iar ţigările sunt slim, spre deosebire de „trabucele” groase din comerţ.
Am făcut un experiment. Am pus într-o ţigară din comerţ tutun „firicel”, îndesându-l ca la fabrica de tutun, apoi am scos tutunul şi mi-am rulat cu el ţigări slim. Ştiţi câte au ieşit? Trei… Îndesând tutunul, atenţie, eu nu bat aşa „firicelul” niciodată.
Asta aşa, pentru cei care absorb cu nesaţ reclamele despre bolile multiple produse de fumat… Nu vreau să fiu înţeles greşit nici de unii, nici de alţii. Nu sfătuiesc pe nimeni nici să se lase de fumat, nici să fumeze mai mult decât mine, dacă fumează ocazional, nici să fumeze mai puţin, dacă fumează mai mult. Pur şi simplu am explicat ce fac eu.