home CORUPTIE, POLITICA Nicolicea susţine că huliganii din Opoziţie sunt vinovaţi pentru mutilarea Justiţiei

Nicolicea susţine că huliganii din Opoziţie sunt vinovaţi pentru mutilarea Justiţiei

Share

Eugen Nicolicea nu se dezminte? Simţi că rămâi tu însuţi fără minte. Ori fără uzul raţiunii. Adică efectiv îţi pierzi minţile de la atâta turpitudine.

Nicolicea le-a transmis experților Comisiei de la Veneția că greșelile comisiei speciale pe Justiție au fost… cauzate de comportamentul huliganic al Opoziției.

Iulian Bulai, deputat USR, a relatat pe contul său de Facebook o scenă de la discuția dintre membrii comisiei speciale pentru justiție cu reprezentanții Comisiei de la Veneția.

Bulai susține că pesedistul le-a transmis oficialilor europeni că în deciziile finale al comisiei speciale s-ar fi strecurat greșeli din cauza ”comportamentului huliganic al opoziției, care a venit cu boxe” la lucrările comisiei.

Postarea lui Iulian Bulai:

„Sunt acum la întâlnirea cu delegația Comisiei de la Veneția. Sunt așezat între Iordache, Nicolicea și Cazanciuc.

Trubadurul PSD, Eugen Nicolicea, le explică membrilor Comisiei de la Venezia că opoziția s-a comportat huliganic in comisii și noi am perturbat lucrările comisiei speciale pentru modificarea legilor justiției.

Datorită comportamentului opoziției care a venit cu boxe (cc Stelian Ion), s-au strecurat unele greșeli in deciziile finale ale comisiei speciale. Așa se scuză marele Nicolicea în fața celor care au venit să ne întrebe de ce România o ia razna.

Acestea sunt argumentele de grădiniță ale omului propus spre a fi viitorul Ministru al Justiției. Omul care se visează succesorul lui Tudorel Toader.

Nu mai am cuvinte.
Ne prăpădim de râs la argumentele lui. Dar e de plâns”.

Share