home EVENIMENT, POLITICA Nicolae Bacalbaşa recedivează cu aluzii la etnia preşedintelui

Nicolae Bacalbaşa recedivează cu aluzii la etnia preşedintelui

Share

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a provocat din nou scandal în plenul Camerei Deputaților, după ce i s-a adresat deputatului USR Stelian Ion cu termenul “untermensch”, folosit de naziști pentru “non-arieni”.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Afirmațiile acestuia au provocat furia deputatului Ovidiu Ganț, din partea grupului minorităților, care i-a spus lui Bacalbașa că este “o ruşine pentru România şi pentru Parlament”.

Declarațiile au fost făcute la dezbaterile de miercuri din Camera Deputaților pe tema abrogării Legii recursului compensatoriu.

“Sigur că aici ne-am adunat oameni de pe toate orizonturile sociale şi culturale. Suntem colegi nu pentru că ne-au plăcut unii, ci pentru că ne-a adunat soarta împreună. Totuşi, eu nu înţeleg şi să suport mârlănia unui individ care pentru mine personal este untermensch, că tot avem un preşedinte german, care vorbeşte, după ce am votat şi eu şi colegii mei, despre decizii ruşinoase. Deciziile Parlamentului nu sunt ruşinoase sau neruşinoase. Deciziile Parlamentului sunt deciziile Parlamentului. (…) Să ne ferim ca naiba de mârlani care ajung la microfon”, a spus Bacalbaşa, referindu-se la deputatul USR Stelian Ion, care a criticat Legea recursului compensatoriu, potrivit Agerpres.

Afirmațiile au provocat furia parlamentarului Ovidiu Ganţ, care a spus că deputatul PSD a folosit terminologia regimului nazist, menţionând că asocierea cu preşedintele României este “o mizerie inimaginabilă”.

“Am asistat astăzi din nou la intervenţia unui deputat PSD care a folosit terminologia regimului nazist din Germania anilor 30 – 40 la adresa unui coleg deputat, indiferent care ar fi acesta. Este absolut inacceptabil. Mai mult, asocierea, ca să citez, “că tot avem preşedinte german”, este o mizerie inimaginabilă, o nouă ticăloşie a regimului PSD la adresa preşedintelui României şi a minorităţii germane pe care o reprezint în Parlament. Şi eu sunt german, domnule deputat, şi ce legătură are asta cu regimul nazist din Germania şi cu terminologia acestor criminali? Nu vă este ruşine să veniţi în faţa Parlamentului României să vă adresaţi de maniera asta unui coleg? Nu vă este ruşine să faceţi acest lucru în raport cu preşedintele ţării?”, a declarat deputatul Ovidiu Ganț din partea grupului minorităților.

El a mai spus că “aceste mizerii nu sunt singulare”, fiind folosite de reprezentanţii PSD la adresa etniei şi a preşedintelui ţării.

“Continuaţi ce au făcut Pop, Vâlcov şi Vasilescu, reprezentanţi certaţi cu legea, sancţionaţi de CNCD. Este inadmisibil. Ştiţi că este infracţiune în România să faci apologia regimului nazist şi a simbolurilor naziste, a terminologiei naziste?. Nu vă este ruşine, domnule deputat? Nu aveţi ce căuta în Parlament. Sunteţi o ruşine pentru România şi pentru Parlament”, a spus Ovidiu Ganţ.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis şi-au cerut scuze pentru afirmaţiile lui Nicolae Bacalbaşa.

“Aş dori să-mi cer şi eu scuze pentru colegul meu din PSD şi faţă de preşedintele României”, a spus Ciolacu.

Citeşte şi
Deputatul social-democrat Nicolae Bacalbaşa a adus, într-un interviu acordat unei televiziuni locale, acuzații extrem de
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni că remanierea guvernamentală
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că respinge cele trei propuneri de miniştrii interimari făcute
Viorica Dăncilă s-a lansat în noi declarații mai mult decât hazardate la adresa şefului statului,
Președintele Klaus Iohannis a lansat miercuri o serie de critici dure la adresa guvernului PSD,
Președintele Klaus Iohannis nu va numi cele trei propuneri de miniștri interimari la energie, mediu
Fostul secretar general al PSD, Codrin Stefanescu, a afirmat ca presedintele Klaus Iohannis ar trebui
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat ca presedintele Iohannis isi doreste un guvern care sa incurajeze
Președintele Klaus Iohannis a respins toate cele trei propuneri de miniștri venite de la guvern
Alin Teodorescu (IMAS) afirmă că Viorica Dăncilă nu intră în turul al doilea, iar Dan
Share