home DIVERSE, SEISMOLOGIE Ne-am cutremurat iar dinspre Capul Şabla. Sase intr-o zi

Ne-am cutremurat iar dinspre Capul Şabla. Sase intr-o zi

Share

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade pe scara Richter a avut loc în Marea Neagră, la 20 dekilometri adâncime, localizat la 38 de kilometri sud deMangalia.

Seismul, care a avut loc în jurul orei 10:50, a fost resimţit şi în Bucureşti, cu o magnitudine de 3-4 grade.

FOTO: ArmageddonOnline

Directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului, Mircea Radulian, a confirmat, exclusiv pentru evz.ro, faptul că pe falia Şabla, situată în sudul oraşului Mangalia, a avut loc un seism de suprafaţă, cu intensitatea de 5,6 pe scara Richter. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 20 de kilometri.

Sase cutremure intr-o zi (Libertatea)

Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, cutremurul s-a produs la 61 de kilometri est de Varna, la 24 de kilometri est de Kavarna şi la 20 de kilometri sud de Şabla.

“Zona Cap Şabla este considerată o zonă activă, un cutremur de peste 7 grade a avut loc aici în 1901. Cutremurele de suprafaţă dau replici cu intensitate, de regulă, mai mică decât şocul principal. O să putem evalua acest cutremur în câteva ore, după ce vom vedea cum evoluează activitatea seismică în zonă. Abia atunci vom şti dacă acest cutremur a fost şocul principal sau un preşoc. Nu este exclus ca un cutremur de suprafaţă să fie urmat de un şoc seismic cu intensitate mai mare decât cel iniţial. Însă, nu cred că este cazul acum”, a afirmat Mircea Radulian.

Cutremurele din Dobrogea si Marea Neagra (Cutremur.net)

Directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului a mai spus că acest cutremur nu influenţează activitatea seismică din Vrancea.

Inginerul seismolog Traian Moldoveanu a afirmat că în zona epicentrului seismul s-a simţit cu o intensitate de 6 grade pe scara Richter. “În Bucureşti a fost simţit mai ales în clădirile înalte, iar în Dobrogea mai ales în casele mici”, a precizat Moldoveanu.

Pe 20 iunie, un seism cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter a avut loc în apropiere de Giurgiu. Pe 27 mai, un alt cutremur de 4 grade pe scara Richter a vut loc în judeţul Vrancea, la o adâncime de 130 de kilometri.

Două replici

Mircea Radulian a precizat că în două ore de la producerea seismului principal au avut loc două replici, ambele sub 2,5 grade intensitate. Radulian a mai afirmat că epicentrul miscării telurice de azi a fost în focarul seismului din 1901.

“Înclin să cred ca nu este vorba despre un pre-şoc, dar replici se mai pot produce. Oricum este prea deverme pentru a putea înţelege şi evalua complet aceast seism”, a explicat Radulian.

Deputaţii, surprinşi de cutremur

Deputaţii din comisia parlamentară de anchetă privind sistemul de irigaţii au simţit miercuri cutremurul în timp ce îi audiau pe foşti miniştri ai Agriculturii, primul parlamentar care a semnalat incidentul fiind liderul PD-L Mircea Toader.

“Se cutremură pământul”, a spus Mircea Toader, arătându-le deputaţilor cum cristalurile candelabrelor se mişcă uşor. Deputaţii din comisie au trecut peste incident continuând audirea fostului ministru al Agriculturii, Dinu Gavrilescu, relatează Mediafax, citata de Evenimentul zilei.

De altfel, nici nu aveau de ce să îşi facă griji, în condiţiile în care, pe lângă faptul că sediul Legislativului este amplasat în cea mai sigură zonă din Bucureşti, sub aspect seismic Palatul Parlamentului este una dintre cele mai solide clădiri.

S-a simţit şi la bulgari

Cutremurul a fost simţit şi în Bulgaria, mai ales în nordul şi nord-estul ţării, dar şi în clădirile înalte din Sofia, conform novinite.com. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Câţiva martori, citaţi de postul de radio Derik, au declarat că, în casele mai vechi din regiunea Mării Negre, mai ales în apropiere de Şabla, s-au produs pagube uşoare.

Totuşi, cei care lucrau în clădirile înalte din capitala ţării au intrat în panică şi s-au înghesuit să iasă afară, potrivit novinite.

Citeşte şi
Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter s-a produs în oraşul Puebla,
Seisme politice în serie se produc chiar în aceste momente în coaliţia de guvernare. În
Cutremurul mare care se apropie şi care probabil că nu ne va cruţa va avantaja
A apărut harta seismică a Bucureştiului. Institutul de Fizică a Pământului a dat publicităţii harta
Pământului anunţă că azi au fost în Vrancea patru cutremure. Toate patru au fost de
Secretarul de stat din MAI, Raed Arafat, a declarat că nimeni nu poate garanta că
Atragem atenţia că în acet moment suntem la un pas de un nou incident Colectiv,
La un cutremur mare, 180 de clădiri din Bucureşti cu bulină roşie se vor prăbuşi.
Un cutremur semnificativ de 4,1 grade pe scala Richter a avut loc în zona Vrancea
După ce în Chile a avut loc un cutremur extrem de puternic, de 8,3 grade
Share