PSD, pe vremea lui Dragnea, el a făcut-o, cu mâna ALDE Tăriceanu, pe când omul acestuia era ministrul Justiţiei: Tudorel Toader.
Bărbatul care le-a răpit și violat pe cele două fete, de 10 și, respectiv, 12 ani, din Vama Buzăului, fusese eliberat în baza legii recursului compensatoriu, din penitenciar, unde ispășea o pedeapsă pentru viol, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.
„Autorul a fost eliberat în luna noiembrie 2020, dintr-o condamnare de 10 ani pentru un viol asupra unei minore, beneficiind de legea recursului compensatoriu și câștigând 522 de zile. În seara de vineri, a preluat victimele cu acordul mamei fără a le mai aduce înapoi, așa cum ar fi trebuit. A agresat sexual ambele copile prima dată într-o pădure în apropiere de Întorsura Buzăului, ulterior în județul Prahova. (…) Nu știm, deocamdată, ce intenții avea cu fetele (după agresiune – n.r.)”, a transmis prim-procurorul Claudiu Sandu, citat de Agerpres.
Reamintim că legea privind recursul compensatoriu a fost trimisă în Parlament, de Guvernul Grindeanu, iar apoi parlamentarii PSD-ALDE au modificat-o consistent, în interesul infractorilor, fără nici reacție din partea ministrului Justiției, Tudorel Toader, scrie AK24.
Bărbatul și-ar fi recunoscut faptele.
Potrivit IPJ Brașov, din cercetările efectuate în cauză a reieșit că bărbatul, în vârstă de 42 de ani, prin exercitarea de constrângeri fizice și amenințări, ar fi forțat pe rând minorele să întrețînă mai multe raporturi și acte sexuale, în timp ce se aflau într-o parcare situată pe DN10, între localitatea Întorsura Buzăului și municipiul Buzău, dar și în localitatea Valea Nicovani, din județul Prahova.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și coruperea sexuală a minorilor.
Cele două minore au fost preluate de un reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, fiind instituționalizate și internate în regim de urgență.
