Mugur Mihăescu, comic coronasceptic, a fost turnător la Securitate

Share

Mugur Mihăescu, unul dintre purtătorii de mesaj la mitingul din Piata Victoriei, a fost recrutat de Securitate, în timpul Armatei.

Misiunea sa a fost de a furniza informații despre colegii lui militari, potrivit CNSAS. Mihăescu, care a propovăduit revoluția gândirii la mitingul de duminică, a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 și a primit numele conspirativ ”Mihai”.

La scurt timp de la recrutare, Mihăescu a început să scrie note despre colegii lui, despre prieteni sau despre persoane necunoscute cu care se împrietenea, obținea informații de la aceștia pe care apoi le transmitea Securității.

Principalele teme care apar în notele semnate de Mihăescu la Securitate sunt relațiile amoroase ale celor cu care discuta, valuta sau obiectele din străinătate pe care aceștia le aveau sau relațiile cu străinii pe care colegii sau prietenii lui le cultivau.

Într-unul dintre episoade, Mihăescu explică Securității cum un coleg de-al său are o iubită în Israel, acolo unde s-a mutat și mama sa, și fratele vitreg, în urma separării de tatăl său care a rămas în România. Mihăescu îl chestionează pe amicul său cu privire la planurile de nuntă ale acestuia cu prietena sa din străinătate, apoi povestește Securității despre felicitările pe care aceștia și le trimit cu diferite ocazii și cu teama ca relația și dialogul lor să nu fie descoperite tocmai de Securitate.

Într-un alt episod, Mihăescu detaliază despre cum un amic își trimite prietenii străini cu valuta pe care o deține să îi cumpere diferite obiecte pe care el nu le putea cumpăra pentru că ar fi fost acuzat că deține ilegal bani străini. Mihăescu subliniază chiar că a văzut cu ochii lui bancnota de 100 de dolari.

Nu în ultimul rând, întors de la munte, din vacanța de după sesiunea de iarnă, Mihăescu povestește Securității cum ”doi prieteni” ai săi au vrut să aducă la o petrecere patru studenți arabi, dar că un profesor s-a opus vehement. Mihăescu își trage de limbă prietenii și află că aceștia aveau o relație veche de vreo doi ani cu arabii și că ar fi vrut să ”permanentizeze” prietenia cu ei, informații care ajung la Securitate cu ajutorul notelor scrise de ”prietenul” lor, Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu, cunoscut mai mult pentru personajul polițistului Garcea, pe care l-a interpretat în emisiunea ”Vacanța Mare” (difuzată la PRO TV, în anii perioada 1999-2009), povestea Securității inclusiv întâmplări din vacanțele sau permisiile pe care le petrecea alături de prieteni.

Share