home CORUPTIE, POLITICA Mitralieră Rădulescu îi ia în colimator pe Ciolacu şi Stănescu

Mitralieră Rădulescu îi ia în colimator pe Ciolacu şi Stănescu

Share

Deputatul PSD Cătălin Mitralieră Rădulescu a atacat actuala conducere a PSD. EL s-a supărat după ce Paul Stănescu a declarat că Eugen Teodorovici a fost o calamitate pentru partid.

Într-o postare pe Facebook, Rădulescu cauta să îi umilească rău pe Ciolacu şi Stănescu. „Trebuie să o spunem cu tărie, m-am ruşinat de ruşinea unora, şi m-am supărat atunci când în funcţii de partid sau, mai rău, în funcţii ministeriale au fost puşi colegi care au crezut că după ce au condus tractoare, au vândut bilete pe la săli de cultură, au dus genţile altora, au vândut cârnaţi prin pieţe sau au intermediat vânzări de păduri sau vânători teroriştilor şi apoi au fost ajutaţi să facă facultăţi pe ‘sest’ pe la Universitatea Ecologică, sau alte universităţi private, culminând cu cursuri făcute la Universitatea Sri-ului, că vorba aia de la incultura şi analfabetism la pară şi informare e un pas mic!”, a scris Rădulescu.

„Când te întinzi mai mult decât îţi este pătură, nu poţi rămâne fără reacţii ! Nu am vroit să intru în nicio polemică internă de partid , până acum , şi mi-am dorit , că de data asta , orice competiţie internă să rămână în interiorul partidului ! Însă, în momentul în care , penibilul şi tupeul unui coleg, care iese permanent public ţipând jalnic că alţi colegi destabilizează partidul , atinge cote alarmante , mă obliga să intervin .

Fac politică de la 27 de ani şi am avut onoarea să lucrez la cel mai înalt nivel cu echipe de oameni profesionişti , intelectuali şi cu care Psd s-a mândrit , atât pe vremea domnilor preşedinţi Iliescu şi Năstase , dar şi în perioada preşedenţiei lui Victor Ponta şi Liviu Dragnea . Însă într-adevăr , şi asta trebuie să o spunem cu tărie , m-am ruşinat de ruşinea unora , şi m-am supărat atunci când în funcţii de partid sau , mai rău, în funcţii ministeriale au fost puşi colegi care au crezut că după ce au condus tractoare , au vândut bilete pe la săli de cultură , au dus genţile altora , au vândut cârnaţi prin pieţe sau au intermediat vânzări de păduri sau vânători teroriştilor şi apoi au fost ajutaţi să facă facultăţi pe “şest” pe la Universitatea Ecologică , sau alte universităţi private , culminând cu cursuri făcute la Universitatea Sri-ului , că vorba aia de la incultura şi analfabetism la pară şi informare e un pas mic !

Şi ne-am mirat de fiecare dată , atunci când electoratul ne-a taxat , pentru calitatea oamenilor pe care i-am promovat în funcţii . Însă genul ăsta de specimene , care în mod cu totul şi cu totul “ împotriva naturii” ocupa vremelnic nişte funcţii în partidul nostru , ies şi ataca public colegi , ar trebui să se ascundă în nişte găuri şi să tacă , pentru că nu pot fi în viaţa lor la standardul expertizei lor profesionale şi intelectuale , şi să accepte dezbaterea şi competiţia în interiorul partidului nostru .

Adică, mai Paulica , tu care te crezi vreo marcă “de blugi“ în partidul nostru , şi după ce nici măcar nu ai învăţat la şcoală că se spune matematica şi nu “ artmetica”, şi care ai fost ajutat de Liviu Dragnea ( la rugămintea tatălui tău) ca de pe tractor , să faci şi facultate ( tot particulară tăticu ? ) şi apoi să ai ascensiunea pe care nu o visai în viaţa ta în administraţie şi politica , tu vrei să te compari cu Eugen Teodorovici ? Sau cu Plesoianu, Şerban Nicolae, Grindeanu , Vasile Dancu , Codrin, şi alţii ? Mor de râs! Cum de vezi tu, numai destabilizări în partid , atunci când unii colegi aleg să aibă alte păreri şi alte opţiuni , sau poate că îţi ie frică să nu îţi pierzi postul de secretar general luat cu forţa aşa cum aţi luat toate funcţiile prin puci, ilegal şi nu prin congres ?

Păi partidul ăsta e un partid democratic mai Paulica , nu dictatorial , unde toţi tac, e un partid unde sunt mulţi civili care şi-au făcut facultăţile la timpul lor după liceu , şi unde sunt şi unii care au fost ajutaţi să facă universităţi private şi pe la Sri , iar în partidul nostru trebuie să fie competiţie , iar în funcţii să fie aleşi colegi ,cu care primarii, preşedinţii de consilii judeţene, preşedinţii de organizaţii şi electoratul nostru să se mândrească ,nu să se ruşineze.

I-ai atacat pe rând, pe Codrin, pe Dorel Căprar,pe Liviu Alexa, pe Viorica Dancila ( apropo stai în banca ta ca şi faţă de Viorica eşti departe) , pe Eugen Teodorovici , şi mă mir că ai scăpat ca prin urechile acului până acum , stiind-ul pe Dorel , Eugen , Alexa sau Codrin , dar cred că , cu Ionel Arsene ţi -ai pus-o de mămăligă !

Şi apropo dacă tot eşti aşa de vocal , ia fă-ne rapid o situaţie clară cu cele 20 de milioane de euro cheltuite de când ai venit tu secretar , şi după Ionel, ţi-o cer şi eu public , că aia sunt banii partidului nu ai “ familiei “ tale , şi apoi sfătuieşte-i pe alţi “ vocali” să îşi vadă de treabă acolo în Parlamentul European , că s-ar putea să începem şi noi să cerem verificări din trecut , că mai ştim şi noi una şi alta şi lăsaţi competiţia din partid să fie firească , liberă , fără răzbunări şi răutăţi , că roata se învârteşte şi ceea ce vă doriţi voi pentru alţii s-ar putea să vi se întoarcă vouă .

Nu mai ieşi public mai Paulica , că nimeni nu vrea să destabilizeze partidul , ci vrea să îl recupereze din mâinile unora sau “ altora “ şi să îl aducă iar la 40 la sută , nu aşa cum îl ţineţi voi la 24-28 la sută , în favoarea Pnl-ului şi spre marea bucurie a Preşedintelui Iohanis !”, a scris Rădulescu, pe Facebook.el Ciolacu.

„Nu a ajutat cu absolut nimic primarii PSD, ba mai mult nu le-a dat banii promişi pentru proiecte cât a fost ministru al Finanţelor”, a declarat Paul Stănescu pentru Mediafax.

Într-un interviu pentru Adevărul, Teodorovici a afirmat că Dancila a ajuns candida a PSD la Preşedinţie la propunerea lui Marcel Ciolacu. Acum, Ciolacu nu mai vrea să vorbească cu Dancila şi susţine că aceasta face „jocuri externe” de PSD.

„Domnul Ciolacu a fost cel care a propus-o pe doamna Viorica Dancila în CEx-ul în care s-a aprobat candidatura domniei sale. (…) A fost primul care a luat cuvântul în acel CEx, a vrut să ia primul cuvântul tocmai probabil pentru a indica o anumită linie în CEx şi a spus foarte clar, cutuma partidului obliga preşedintele să fie cel care-şi asuma o astfel de candidatura.

(…) Decizia partidului, la dorinţa domnului Marcel Ciolacu a fost că doamna Viorica Dancila să fie candidatul PSD. M-am supus deciziei partidului, au fost doar două voturi împotrivă la acea vreme în CEx”, a declarat Teodorovici.

El a spus că doar „domnul Stănescu şi domnul Mitica Buzatu” au votat împotriva candidaturii lui Dancila.

Teodorovici a mai dezvăluit că Ciolacu a promis că nu va candida la şefia PSD dacă va fi lăsat să preia interimar conducerea PSD.

„În grupul colegilor care au susţinut schimbarea a fost declaraţia. Mi s-a spus de cei care au fost acolo. A zis că nu va fi interimar mai mult de două luni de zile şi că nu va candidă. Ştiu că în februarie a fost o dispută, neînţelegere între Ciolacu şi Grindeanu. Eu ştiu că Grindeanu nu vrea să fie preşedintele partidului. Am avut discuţii cu Sorin”, a mai spus Teodorovici.

Senatorul PSD a mai spus că Ciolacu nu va avea „respect faţă de legile ţării”.

„M-a invitat să fiu vicepreşedinte. Cred că acum o lună a fost. Am spus că nu pot fi în echipă cu cineva care a încălcat Statutul partidului. Congresul va fi un prilej să clarificăm lucrurile. Eu am să respect ce spune partidul, nu ce spune echipa domnului Ciolacu. (…) Eu nu am cum să cred că Ciolacu va avea respect faţă de legile ţării când a încălcat legea partidului. Cu alte cuvinte nu l-aş vota pe Marcel Ciolacu. Legea trebuie să fie respectată de toţi”, a sublianiat Teodorovici.

Citeşte şi
Ionel Arsene (PSD Neamț) îl face albie de porci pe Paul Stănescu (PSD Olt)

Pe măsură ce se apropie Congresul, războiul între aripioarele din PSD se amplifică. Baronul neamţean Read more

Paulică Stănescu vrea să dea jos Guvernul, să mărească pensiile şi să dubleze alocaţiile

Secretarul general interimar al PSD, Paulică Stănescu, susţine că prima măsură a social-democraţilor, după demiterea Read more

Paul Stănescu vede năluci. „PSD s-a schimbat enorm, în ultimul an”

La un an după înfrângerea de la alegerile europarlamentare, secretarul general al PSD, Pau. Stănescu, Read more

Paul Stănescu: Iohannis e de vină pentru leşinul lui Ciolacu

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, l-a învinovăţit pe Klaus Iohannis pentru că Marcel Ciolacu Read more

Paul Stănescu a agresat o jurnalistă incomodă de la Libertatea

Un nepot al secretarului general al PSD, Paul Stănescu, este acuzat că mușamalizează neregulile de Read more

Sir Paul Stănescu delirează despre Pasărea Phoenix PSD VIDEO

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat la Iaşi că PSD va câştiga următoarele Read more

Cum se exprimă Paul Stănescu. “Iohannis nu este preşedinte la toţi românii”

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a susţinut, miercuri seara, la Antena 3 ca preşedintele Read more

Ciorcel Malacu i-a spus “Sir Paul” tractoristului Paul Stănescu

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i s-a adresat lui Paul Stănescu, secretar general al Read more

Paul Stănescu, cătinel, dis-de-dimineaţă, în vizită la DNA, dosar din Olt

Fostul vicepremier Paul Stănescu a confirmat că a fost audiat ca martor într-un dosar, la Read more

Paul Stănescu spune că era abuz în serviciu dacă nu-i dădea teren lui Oacă

Presedintele PSD Olt, Paul Stănescu, anunta ca, daca nu semna documentul prin care clanului Oaca Read more

Share