Miting de solidarizare cu Pleşu, PU, zona Statui

Share

Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 organizează duminică, între orele 17.00 – 20.00, un miting de solidarizare cu Andrei Pleşu, contra linşajului mediatic la care a fost supus de spagheteleviziunea Antena 3.

Organizatorii îi aşteaptă pe cei care doresc să participe la Piaţa Universităţii, în zona Statui.

Manifestaţia a fost anunţată pe Facebook sub numele „Deschideţi cărţile, închideţi antenele! Solidaritate cu Andrei Pleşu“. Protestul va începe la ora 18.30, în Piaţa Universităţii din Capitală, atunci când bucureştenii dornici să-l susţină pe scriitor sunt îndemnaţi să iasă în stradă înmarmaţi cu o carte.

Asasinatul moral al valorilor culturale şi atacul repetat la adresa civilizaţiei trebuie să înceteze!

Duminică, începând cu ora 18:30, în Piaţa Universităţii (la Fântâna de la Arhitectură) din Bucureşti vă invităm la un protest apolitic în favoarea cărţii şi împotriva Antena 3.

Protestul este o reacţie a societăţii civile după linşajul mediatic la adresa lui Andrei Pleşu. Aduceţi şi o carte!

, se specifică pe pagina de Facebook a evenimentului.

Întrebat însă dacă se va duce duminică la mitingul de susținere a acestuia, Băsescu a răspuns că nu:

Nu cred că e chiar rolul președintelui, cred că e nepotrivit. Chiar dacă sunt alături de Pleșu, cu certitudine n-am să pot participa la acel miting împotriva salariaților de la Antena 3, pentru că s-ar politiza

, a explicat Băsescu.

Directorul postului tv Antena 3, Mihai Gâdea, l-a acuzat pe Andrei Pleşu, marti seara, 11 martie, la emisiunea Sinteza Zilei, ca ar fi fost o slugă a tuturor regimurilor de dupa 1989.

Într-o avalanşă a calomniei şi a atacului la persoană, Mihai Gâdea şi Mugur Ciuvică au folosit un limbaj insultător, absolut inadmisibil, la adresa profesorului Andrei Pleşu.

Share