Mirel Palada, trimis în judecată pentru agresiunea asupra la Goţiu, de la B1 TV

Share

Dosarul în care Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, este cercetat pentru lovirea senatorului USR Mihai Goțiu, a fost trimis în instanță de procurori, potrivit unui anunț al lui Goțiu.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Episodul s-a petrecut în septembrie 2017, când Palada l-a agresat fizic pe senatorul USR, Mihai Goţiu, în timpul unei pauze publicitare, în contextul în care ambii participau la o emisiune de dezbateri politice la postul B1 TV.

”MIRACOL”?! Vă vine să credeți? După 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, începe, în sfârșit, procesul cu Mirel Palada. Am fost atacat și lovit de fostul purtător de vorbe al unui Guvern PSD, în studioul televiziunii B1, pe data de 14 septembrie 2017. Am primit comunicarea legată de începerea procesului, astăzi, 27 mai 2020. Da, au trecut doi ani și opt luni până când organele de cercetări penale, procurori și polițiști, au reușit să finalizeze ”MARELE” dosar de loviri. Sunt curios de câte ori au fost nevoiți să vadă și să revadă înregistrările cu agresiunea, văzute de sute de mii și milioane de cetățeni, că le-au reluat toate televiziunile. Aș vrea să știu de câte ori au vorbit cu martorii și ce expertize de pixeli și megapixeli au făcut de a fost nevoie de atâta timp pentru a finaliza un asemenea dosar ”complex”, a scris Goțiu, pe Facebook.

”Pentru mine, întârzierea a fost mai mult o sâcâială, că nu știam ce să le spun oamenilor cărora le-am promis că nu voi renunța la plângere și la proces. Dar pentru văduva pădurarului ucis în Maramureș și pentru fetițele lui, care nu știu de ce tatăl lor ”nu mai vine acasă”, timpul curge altfel. Iar în Parlament, mai sunt unii care consideră că nu avem nevoie de un DNA al Pădurilor, care să-i oprească din timp pe cei care fură pădurea, pentru ca hoții să nu prindă curaj și să se ajungă la asemenea tragedii. Da, avem destule lucruri de schimbat în țara asta. Și nu mai putem amâna!”, a mai scris Goțiu pe Facebook.

Share