Mircea Dăneasa, senator AUR, prins într-un cireş din curtea Parlamentului

Share

Mircea Dăneasa este un singur exemplu sugestiv de lunatici, trăsniţi şi alte tipuri de zimbriţi care au ajuns parlamentari, folosind vehiculul AUR.

Senatorul AUR Mircea Dăneasa a fost surprins încercând să se cațere într-un pom, aflat în curtea Parlamentului.

Dăneasa încerca să culeagă cireșe și a susținut că „ar trebui în fiecare zi să facem ascensiuni în copac, că e sportul cel mai complex”.

”Le-am văzut înainte de a se face, de când erau flori și voiam să văd ce se întâmplă cu ele. Florile s-au transformat în cireșe verzi, cireșele verzi au crescut, cireșele verzi, după ce au crescut, s-au copt și am văzut cum merge lumea și ia de jos, se chinuia să ia de jos, mai rupea câte o creangă și atunci am zis că alea de sus sunt mai accesibile. Normal, am datele necesare să urc într-un cireș”, a declarat senatorul AUR, pentru Antena 3.

Senatorul AUR i-a îndemnat pe toți românii să se urece în copaci.

”De aia e bun sportul. Ar trebui în fiecare zi să facem ascensiuni în copac, că e sportul cel mai complex”, a mai spus Mircea Dăneasa.

Share