Minciună şi adevăr despre momentul 23 August 1944

23 august este o zi specială în istoria României, despre care se spun vrute şi nevrute şi realitatea este sucită şi învârtită ca un elastic, în funcţie de interesele fiecăruia.

Pe de o parte, comuniştii s-au umplut cu conţinut, învăţând generaţii de români că ei au întors armele contra nemţilor. Fals.

Între cele două războaie, în România interbelică erau câteva sute de comunişti autohtoni şi, cu tot cu cei infiltraţi de Komintern în ţară, au fost câteva mii de prăpădiţi. Pe majoritatea lor, Siguranţa i-a închis la Jilava, apoi la Doftana.

Restul legendei despre lupta ilegaliştilor comunişti români patrioţi cu sistemul capitalist putred şi cu fascismul a fost construită în bună măsură, la românul de rând, de regizorul Sergiu Nicolaescu, în filme ca o marmeladă ieftină. Aia care se vindea la cuburi în alimentară, în ultimii ani ai comunismului.

În serialul Pistruiatul, din anii 70, Sergiu Nicolaescu, regizor, joacă rolul unui ilegalist comunist, numit aburos Andrei, care este ascuns într-o veche fabrică de un puşti dintr-o familie săracă, Pistruiatul, jucat de Costel Băloiu. Fix până la 23 August.

În tot acest timp, ilegalistul Andrei face manifeste, iar Pistruiatul umple Bucureştiul cu ele şi nu e prins de fraierii de comisari de la Siguranţă, pe care îi driblează ca în filmele mute ale lui Chaplin.

În filmul de lung metraj „Zidul”, din 1976, regizat de Constantin Vaeni, Gabriel Oseciuc joacă rolul unui ilegalist comunist care e zidit într-o clădire şi trage manifeste la o tipografie clandestină, care (iarăşi) umplu Capitala. Nimeni nu prinde firul. Daţi naibii comuniştii ăştia!

Toată seria lui Sergiu Nicolaescu, „Cu mâinile curate” – „Un comisar acuză” – „Ultimul cartuş”, este dominată de falsificarea istoriei, prezentându-se o realitate istorică edulcorată filmic, exact pe direcţiile trasate de Partidul Comunist: comuniştii cei buni sunt ubicui, apar din canale, fug pe acoperişuri nevăzuţi de nimeni, în timp ce liderii partidelor istorice sunt nişte plante decorative.

Şi mai este şi filmul aceluiaşi Sergiu Nicolaescu despre momentul 23 August 1944, „Oglinda”, din 1993, care portretizează un Rege Mihai tânăr, bălos, ezitant, care nu face nici un pas fără a asculta ce-i spune mama Sa. Acest film este o otravă subtilă.

Marea majoritate a românilor care erau copii în 1970 şi, logic, acum se află la maturitate, au inculcate în creier realităţile istorice false ale acestor filme, care se învârtesc, răsucesc şi fac rotaţii ca la bara fixă în jurul momentului 23 August 1944, cu comuniştii cei buni care au întors ei armele împotriva nemţilor.

Există şi o atitudine schizofrenică în abordarea momentului istoric 23 August. În cei 25 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, de câte ori s-a afirmat, aşa cum stau lucrurile, că Regele Mihai I este defapt cel care a întors armele, pe un plan pregătit şi pus la punct în detaliu cu Aliaţii, liderii partidelor politice şi şefii Armatei Române, a apărut întotdeauna câte un mare inteligent care a distrus această realitate.

Adepţii mareşalului Antonescu au afirmat că Regele a dat o lovitură de stat împotriva şefului statului, care era Antonescu.

Cu spume la gură, căţeii istoriografiei comuniste au aruncat 1.532 de minciuni despre Regele Mihai I, care a primit de la ruşi Ordinul Victoria, deci era sluga lor, despre Mihai, care nu putea să rămână în fruntea statului atâta timp, dacă nu era omul ruşilor, despre Mihai I, vezi Doamne, laşul, care, ameninţat cu pistolul de Vîşinski, decât să moară ca un erou, a preferat să abdice şi să plece din ţară, despre tablourile şi Tezaurul naţional cu care Regele Mihai ar fi fugit din ţară.

Legendele urbane despre trenul plin cu aur şi obiecte de artă de o valoare inestimabilă scoase de Majestatea Sa din România pe sub nasul fraierilor de comunişti, care prin nu-ştiu-ce minune l-au lăsat să o facă (în pofida faptului că Familia Regală stătea în compartimentul Trenului Regal cu un soldat cu puşca la umăr, cu gloanţe de luptă în încărcător şi tot trenul plin cu militari) abundă.

Evident că tot acest tezaur românesc este la Moscova.

În fiecare an, pe 23 august, istoria noastră este falsificată de avocaţii diavolului şi de cei ai slugilor acestuia. Fiecare vine şi spune altă poezie parţial malformată cu tot felul de minciuni. Te uiţi la televizor şi nu mai ştii care este istoria noastră adevărată.

Când nimeni nu mai ştie ce să creadă despre un lucru, mass-media este cel mai bun instrument pentru a inculca omului de pe stradă tot felul de aberaţii şi minciuni.