Medvedev îl numeşte pe Biden „bunic dement care iubeşte o altă ţară”

Share

Dimitri Medvedev l-a mai numit pe președintele american Joe Biden un „bunic ciudat cu demență”, care iubește o altă țară mai mult decât pe a sa.

Medvedev a mai jignit şi  conducerea UE, care, în viziunea fostului preşedinte rus, este formată din nebuni urbani, care au pierdut legătura cu realitatea.

Fostul președinte al Federației Ruse a publicat un articol, intitulat „Păcatele lor” (al Occidentului colectiv), proferând amenințări către Ucraina.

El crede că Ucraina ar putea să-și piardă suveranitatea de stat și să dispară de pe harta lumii.

Potrivit lui Medvedev, pe care Sky News îl consideră unul dintre cei mai agresivi comentatori de la Moscova (bullish, de la substantivul bully), independența Ucrainei s-ar fi pierdut în anul 2014, iar țara a intrat sub conducerea directă a Occidentului.

„Ca urmare a tot ceea ce se întâmplă, Ucraina ar putea pierde restul suveranității statului și ar putea dispărea de pe harta lumii”, a spus un oficial rus.

În plus, conform prognozei meteo elaborate de Medvedev, iarna aceasta locuitorilor Europei le va fi un frig amar în case.

Share