Dmitri Medvedev a spus că Rusia trebuie să răspundă atacului terorist al Ucrainei, asupra Podului Kerci, ucigând direct teroriştii.
Vicepreşedintele consiliului rus de Securitate, Dmitri Medvedev, a vorbit cu jurnalist Nadana Fridrikhson, transmite TASS, via News.ro.
Într-un interviu scris, publicat pe canalul Telegram al lui Fridrikhson, Medvedev a afirmat:
„Rusia poate răspunde la această crimă doar ucigând direct terorişti, aşa cum se obişnuieşte în alte părţi ale lumii. La asta se aşteaptă cetăţenii ruşi”.
Medvedev a susţinut că responsabilitatea atacului aparţine statului eşuat Ucraina.
„A fost un act terorist şi un sabotaj comis de regimul criminal de la Kiev. Nu a existat niciodată nicio îndoială în acest sens. Au fost prezentate toate datele şi au fost trase concluzii”, a subliniat el.
Un camion a explodat pe podul Crimeea – cunoscut şi ca podul Kerci – sâmbătă dimineaţă, provocând incendierea mai multor rezervoare de combustibil ale unui tren.
Trei persoane au murit în explozie, iar porţiuni ale podului rutier către peninsulă s-au prăbuşit. Traficul feroviar şi auto de peste Podul Crimeei a fost restabilit, precizează TASS.
