Mai multe persoane au fost afectate la Mariupol, de ”o substanță otrăvitoare cu origini necunoscute”, însă starea lor de sănătate este relativ bună.
Este anunţul făcut de comandantul Batalionului Azov, Denis Prokopenko, relatează CNN.
Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a declarat că autoritățile încă investighează incidentul, dar, pe baza datelor preliminare, se presupune că rușii ar fi folosit muniție cu fosfor.
Denis Prokopenko, comandantul Batalionului Azov, a spus într-o declarație video că nu a fost posibilă investigarea completă a locului, din cauza bombardamentelor rusești.
„Victimele răspândirii unei substanțe otrăvitoare de origine necunoscută, în orașul Mariupol, sunt într-o stare relativ bună”, a spus Prokopenko.
„Contactul civililor cu substanța a fost minim, pentru că epicentrul [incidentului] se afla la o anumită distanță de locația civililor. Militarii erau puțin mai aproape.
Cu toate acestea, în prezent este imposibil să investighezi pe deplin locul, din cauza focului inamic, deoarece rușii continuă să folosească tactica de a-și ascunde propriile crime”, a spus Prokopenko.
