Manglitorii din PSD au început o nouă rundă de certuri interne

Share

Tensiunile din sânul PSD cresc de la o zi la alta după ce Marcel Ciolacu, liderul partidului și al Camerei Deputaților, a supervizat adoptarea tacită a proiectului de lege, care prevedea autonomia Ținutului Secuiesc.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Proiectul a fost respins de Senatul României, dar a generat un nou scandal diplomatic între Ungaria și România.

Newsweek România a intrat în posesia altor două mesaje interne ale PSD în care deputatul PSD Sorin Lazăr își anunță susținerea pentru Ciolacu, dar îl alintă pe președintele Klaus Iohannis cu apelativul „Wuhannis” iar pe colegii de partid îi etichetează drept „rebuturi umane”.

Taberele din PSD

Bătălia pentru preluarea puterii în PSD se dă direct între taberele pro și contra Ciolacu, dar mai există o a treia tabară, care se va alătura din mers câștigătorilor. Până în acest moment, contestațiile au venit din partea Vioricăi Dăncilă, fostul premier care i-a predat partidul lui Ciolacu, a deputatului Dorel Gheorghe Căprar – fostul șef al Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, a lui Eugen Teodorovici – fost ministru de Finanțe, a lui Ilie Rafael – fost consilier guvernamental, dar și din partea lui Codrin Ștefănescu – fostul secretar general al partidului.

În tabăra lui Marcel Ciolacu se află Paul Stănescu, secretarul interimar al partidului, dar și mai mulți parlamentari din Brăila și Galați.

Newsweek România a publicat în exclusivitate un mesaj postat de Paul Stănescu în grupul de Whatsapp al parlamentarilor PSD: „Văd că există niște colegi din psd, Dăncilă, Teodorovici, Ștefănescu și Căprar care vor să destabilizeze partidul și să ne facă rău”.

Atac la „Wuhannis” și la „rebuturile umane”

În urma mesajului publicat de Paul Stănescu, deputatul Sorin Lazăr, unul dintre susținătorii lui Ciolacu, a scris că „numai rebuturile umane își pot coordona comunicarea publică în sensul atacurilor <<jegoase>> ale lui Wuhannis! Eu unul m-am săturat de veleitari găunoși, de manglitori și de vedete care doar dau din gură fără să construiască nimic! Sunt alături 100% de actuala echipă”.

Deputatul Marian Margarint de la PSD Galați completează și el lista de mesajelor împotriva taberei Dăncilă.

„În câteva luni doar am punctat!! Am avut victorii politice în cascadă!!! Pnl este izolat astăzi exact cum am fost noi acum câteva luni!!!!!! Ne lasă memoria???? Suntem pe drumul cel bun și se vede asta cu ochii oamenilor simpli!!!!! Așa că mergem înainte fără să clipim!!! Toate pânzele sus și vânt din pupă se zice pe Dunăre!! Succes dl. Marcel Ciolacu!!!”.

Dorel Căprar, exclus din PSD

Fostul lider al PSD Arad, Dorel Gheorghe Căprar, le-a adresat o serie de critici lui Marcel Ciolacu și li Paul Stănescu.

„Domnul Paul Stănescu (încă) secretar general interimar al PSD, caută vinovați în cadrul partidului, pentru daunele imense aduse PSD de el și președintele Ciolacu, care au pus interesele personale mai presus de cele naționale.

Domnule Stănescu, dușmanul PSD sunteți dumneavoastră și președintele Ciolacu, pentru că v-ați trădat colegii, la fel cum îi trădați pe români. Mulți dintre noi am fost hărțuiți de instituțiile statului, am fost plimbați pe la DNA, eu am fost trimis în judecată, dar niciodată nu am plecat capul, pentru că sunt nevinovat”, a scris Căprar, pe Facebook

. Drept răsplată, într-o ședință online a conducerii PSD, s-a luat decizia ca deputatul Dorel Căprar să fie exclus din PSD.

Scandal diplomatic

Președintele Klaus Iohannis a criticat adoptarea tacită de către Camera Deputaților a proiectului prin care se recunoștea autonomia Ținutului Secuiesc. Tot el a criticat PSD, partidul condus de Marcel Ciolacu.

„​În timp ce noi ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru viețile românilor, PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor”, a declarat Klaus Iohannis.

Replica din partea Ungariei nu s-a lăsat așteptată. Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat că președintele Iohannis „a făcut o declarație necivilizată și propice pentru incitare la ură”.

„Azi, președintele României a făcut o declarație necivilizată și propice pentru incitare la ură. Domnului președinte Iohannis trebuie să îi fie clar faptul că marea majoritate a maghiarilor care trăiesc în Transilvania și secuime l-au votat la alegerile prezidențiale.

Acest lucru trebuie să fie clar pentru toată lumea. De aceea, cererea noastră, mesajul și apelul nostru către președintele României e simplu: mai mult respect pentru maghiari”, a spus ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Share