home CORUPTIE, POLITICA Magistraţii către Iohannis: Participaţi la şedinţa CSM!

Magistraţii către Iohannis: Participaţi la şedinţa CSM!

Share

Asociația Inițiativa pentru Justiție îi cere președintelui Klaus Iohannis să participe la ședința CSM de marți, 14 mai, în care ar urma să fie validat concursul pentru șefia Inspecției Judiciare – post câștigat de Lucian Netejoru în martie. Asociația arată că are „motive temeinice de considera că a fost viciat prin acțiunile a trei membri ai comisiei de concurs: Lia Savonea (președinte al CSM), Evelina Oprina și Victor Alistar (membri CSM), în sensul favorizării unicului candidat, Netejoru Lucian”.





Asociația arată că cei trei membri ai CSM ar fi schimbat procedura de concurs fără a avea dreptul de a o face.

Reamintim că Lucian Netejoru, care este și actualul șef interimar al Inspecției Judiciare, a fost acuzat de mai mai mulți magistrați, dar și de opoziție, că servește interesele PSD.

Scrisoarea integrală a Asociației Inițiativa pentru Justiție:

Subscrisa, Asociația „INIȚIATIVA PENTRU JUSTIȚIE”, asociație profesională a procurorilor, în spiritul respectării valorilor statului de drept, vă adresăm rugămintea de a participa în data de 14 mai 2019, începând cu ora 08:15, la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea exercitării prerogativei prevăzute în art. 133 alin. (6) din Constituție, anume aceea de a prezida lucrările Consiliului Superior al Magistraturii.

Solicitarea noastră este motivată de faptul că la punctul 3 de pe ordinea de zi, anunțată în seara zilei de vineri, 10.05.2019, se găsește „Validarea rezultatelor concursului pentru numirea în funcţia de inspector şef al Inspecţiei Judiciare” – concurs organizat în perioada 21 decembrie 2018 28 martie 2019, cu privire la care avem motive temeinice de considera că a fost viciat prin acțiunile a trei membri ai comisiei de concurs: Lia Savonea (președinte al CSM), Evelina Oprina și Victor Alistar (membri CSM), în sensul favorizării unicului candidat, Netejoru Lucian (fost inspector-șef al Inspecției Judiciare și actual inspector-șef interimar grație intervenției Guvernului prin OUG nr. 77/2018).

Precizăm că, așa cum reiese din informațiile din presă, dar și din documentele publicate pe site-ul CSM, în data de 27.03.2019, în minutele premergătoare începerii probei de concurs, comisia de concurs (formată doar din membri CSM), a decis – cu o majoritate formată din persoanele indicate mai sus – că fiecare din cei cinci membri ai comisiei trebuie să acorde minim 25 de puncte dintr-un maxim de 100. Cu același prilej, comisia de concurs a decis – cu o majoritate formată din aceleași persoane – că fișele de notare pe care sunt trecute punctaje mai mici de 25 de puncte să fie anulate și să nu fie luate în calcul la stabilirea mediei.

Menționăm că Plenul CSM este singurul organ învestit, prin art. 67 alin. (2) din Legea 317/2004, să stabilească regulile de desfășurare a acestui concurs – prin regulament care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Arătăm, de asemenea, că, prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru numirea în funcție a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, adoptat de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 1074/2018, s-a stabilit doar punctajul maxim ce se poate acorda de către fiecare membru al comisiei de concurs, de 100 de puncte, precum și că, pentru a putea ocupa funcția de inspector-șef, candidatul cel mai bine clasat trebuie să obțină cel puțin 70 de puncte, calculate ca medie aritmetică a punctajelor acordate de fiecare dintre membrii comisiei de concurs, fără însă a se prevedea vreun drept al comisiei de concurs de a impune membrilor săi acordarea unui punctaj minim.

În ziua următoare, de 28.03.2019, candidatul Netejoru Lucian a fost declarat admis, cu 100 de puncte (maximul posibil), în urma anulării fișelor de notare ale celorlalți doi membri ai comisiei de concurs, care nu s-au conformat deciziei lipsite de orice bază legală sau regulamentară a comisiei.

Regulile noi, instituite ad hoc de comisia de concurs, au fost făcute publice abia după ce concursul era încheiat, prin emiterea unui comunicat al comisiei de concurs intitulat „Clarificări privind unele informații apărute în mass-media cu privire la concursul desfășurat pentru funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare din data de 27.03.2019”, publicat pe site-ul CSM în data de 01.04.2019. în secțiunea dedicată concursului. Prin acest comunicat, comisia a explicat și că deciziile sale au fost luate în scopul de a crea condiții mai favorabile pentru unicul candidat, Netejoru Lucian, prin modificarea raportului probabilistic dintre șansele de admitere sau respingere a acestuia.

Având în vedere că niște reguli decisive cu privire la rezultat au fost stabilite de alt organ decât cel prevăzut de lege, că aceste reguli nu au fost publicate în Monitorul Oficial și că scopul lor declarat a fost acela al favorizării unicului candidat la funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, nefiind respectate condițiile prevăzute de lege și de regulament cu privire la organizarea concursului, Asociația „FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA” și Asociația „INIȚIATIVA PENTRU JUSTIȚIE” au solicitat invalidarea rezultatelor, în temeiul art. 13 alin. (2) din Regulament.

În condițiile în care o procedură stabilită de Plenul CSM, care vizează nominalizarea pentru un mandat de 6 ani a unei persoane căreia legea i-a conferit o putere foarte mare în ceea ce privește cariera judecătorilor și procurorilor, nu este respectată de însăși președintele CSM, căruia i se alătură alți membri CSM, considerăm că rolul constituțional al acestei autorități, de „garant al independenței justiției” este puternic subminat din interior iar justiția este în pericol.

Având în vedere această situație, considerăm că este nu doar imoral ca președintele Consiliului Superior al Magistraturii, doamna Lia Savonea, să prezideze ședința Plenului în care urmează să se discute validarea rezultatului concursului pentru numirea în funcţia de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, la vicierea căruia a contribuit, ci și periculos pentru sistemul de justiție.

De aceea, avem convingerea că acesta este un moment în care este nevoie ca Președintele României să-și exercite rolul prevăzut de art. 80 alin. (2) din Constituție, de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.

Pentru aceste motive, Domnule Președinte, vă adresăm rugămintea ca, în data de 14 mai 2019, începând cu ora 08:15, să participați la ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și să prezidați lucrările acestuia. Justiția are nevoie de dumneavoastră!

pentru Asociația „Inițiativa pentru Justiție”,
procuror Sorin Marian LIA, co-președinte
procuror Ionuț MARCU, co-președinte
procuror Bogdan-Ciprian PÎRLOG, co-președinte

Citeşte şi
Ca să vezi cine este om de calitate, te uiţi pe website-ul Lumea Justiţiei pe
Să-i vedem luptând cu evaziunea! Mama contrareformei și restaurației revolute ar începe de-abia dacă în
Denumirea în română "Miercurea Ciuc" de pe panourile de intrare în oraş a fost acoperită
Lia Savonea a convocat pentru azi o noua sedinta a CSM, in care va incerca
Cerbicia cu care Lia Savonea insistă să apere Secţia Specială ar putea avea legătură cu
Ana Birchall a declarat, după suspendarea ședinței CSM, că tensiunile se agravează şi face "apel
Judecătoarea Lia Savonea cere CSM să supună în dezbatere efectele deciziei CCR prin care s-a
Klaus Iohannis cere demisia şefului DIICOT, procurorul căpiţelor de fân nemţene, Felix Bănilă. Motivul -
Mihai Fifor (PSD) susţine că pentru moartea fetiţei din Dâmboviţa este vonivat preşedintele Klaus Iohannis,
Fostul ministru al Muncii Lia Olguta Vasilescu, a carei numire la Ministerul Transporturilor a fost
Share