În postarea precedentă, arătam că, în viziunea noastră, infractorul Gică Popescu trebuie să facă închisoare pentru capetele de acuzare care l-au condamnat – nu să fie graţiat, cum şi-ar dori unii, aceştia fiind în general polticieni profitori pe spinarea fostului mare fotbalist.
Am făcut-o însă într-o manieră aparte, intrând puţin în psihanaliză şi dând titlul din aceasta. Am explicat c
ă, în viziunea noastră, motivul pentru care vrem (nu noi, autorul acestor rânduri, ci ei, românii care s-au lăsat păcăliţi de această propagandă) graţierea lui Gheorghe Popescu are legătură cu faptul că facem o confuzie între imaginea fostului sportiv şi realitatea persoanei sale. Cine este el defapt,
Decriptând aici psihanaliza: cei ce fac această confuzie o fac pentru că graţierea lui Popescu le eliberează conştiinţele, păstrând neatinse legendele pe care şi le-au cultivat decenii la rând: Naţionala de Aur (cea mai mare selecţionată a noastră, care în fapt nu a trecut de sferturile Cupei Mondiale), Gică Hagi (care după ce s-a lăsat de fotbal a dezamăgit ca antrenor şi manager) şi, în fine, Gică Popescu.
Şmechereşte, Mircea Sandu miza exact pe această chestie, pe care a intuit-o, împreună cu gaşca lui: îşi aducea omul la Federaţie, mizând pe faptul că mult timp de-acum încolo vom sta cu gurile căscate la Gică Popescu şi echipa sa, să vedem ce revoluţie face aceasta în fotbal.
Am detaliat aceste lucruri, pentru că, titrând Vrem graţierea Imaginii lui Gică Popescu, am constatat, la distribuirea pe Facebook, că titlul este înţeles la propriu: Facebook-cititorii tipici au înţeles pur şi simplu că noi milităm pentru graţierea fostului sportiv, ca să nu-i fie acestuia şifonată imaginea. Au dat like.
Vom explica mecanismul acestei percepţii eronate. Reţeaua de socializare Facebook, ca şi celelalte, în diferite feluri, îţi permite să postezi o poză, un titlu şi o descriere de maximum 160 de semne cu spaţii. Genul scurt. Nu ai timp de metafore. La câţi utilizatori are, ar fi şi greu să ofere mai mult…
Despre toate acestea, în curând, într-o postare referitoare la viitorul Facebook.
La poza lui Gică Popescu, cei dezamăgiţi de infractor, care nici nu au fost atenţi la conţinutul postării, au scris comentarii de genul ia-ţi o oglindă strâmbă sau ce urât eşti!
Cei care doresc graţierea omului au dat like (evident, alţii însă au priceput mesajul postări şi au dat like şi din acest motiv), bucurându-se că încă cineva în plus militează pentru eliberarea lui Popescu.
Cei la fel de superficiali (sau ocupaţi poate, la muncă, în trafic, citind de pe smartphone, la stop etc.), dar doritori de Gică Popescu în închisoare, executându-şi pedeapsa, au protestat, atunci când au luat la propriu titlul şi sindicalizarea primelor 160 de semne cu spaţii şi au înţeles că noi milităm pentru graţierea sa.
Câţi dintre cei ce au vizionat en pasant postarea noastră pe Facebook au dat click şi au intrat pe website-ul nostru? Puţini. Facebook este un magnet de vizite, ce face foarte mult rău website-urilor de conţinut, luându-le vizitatorii premium şi transformându-i în maşini de clickat like şi pălăvrăgitori în comment-uri.
Incredibil este ceea ce a înţeles website-ul Ora de Ştiri din ce am scris noi:
Portalul Starea Națiunii (sic!) a emis apelul grațierii IMAGINII lui Popescu, argumentând corect faptul că cel fostul mare fotbalist a fost încarcerat pentru o infracțiune, nu pentru ce a făcut în fotbal.
Sugestiv este că website-ul acesta a avut, conform Trafic.ro, în ultimele şapte zile, 86.986 de unici. Pe Internet are de câştigat respiraţia scurtă, deasă, sacadată şi nedotată cu creieraş.
După cum se observă, editorul de la Ora de Ştiri a confundat website-urile. Superficial. Starea Naţiunii este defapt un alt website, unul ultrareacţionar, cu care nu avem nici un fel de legătură, apărut ca reacţie la lansarea website-ului Starea Presei. A avut în ultimele şapte zile 34.997 de unici, conform Trafic.ro. Sacadat.
Astfel, o postare de personalitate de pe un website de conţinut propriu ca al nostru a fost aiurea înţeleasă. Reţelele sociale au transformat presa în genul foarte scurt. Şi superficial. Soluţia de viitor este să ne întoarcem pe website-uri şi să căutăm contentul premium.

