Vuietul naturii dezbinate a răsunat din nou în cutremurul submarin din Extremul Orient. Jocul plăcilor tectonice a produs – ca în atâtea alte dăți – sute și mii de morţi, a devastat locuinţe, a revărsat peste lume mormane de moloz incendiat, lăsînd în urmă 
nenumărate familii îndoliate.
foto: GoodNewsPic
Imaginea apelor dezlănţuite în cutremurul din Japonia este pur și simplu monstruoasă: șosele, case, ambarcațiuni, autoturisme, depozite și magazine măturate, pur și simplu, de valul morții. Am văzut cu toții limbi de foc înghițind hectare întregi de pământ arabil și bucăți de orașe sau sate aneantizate ca sub nisipuri mișcătoare.
Victimele includ copii şi adulţi responsabili, bogaţi cu resurse şi săraci neajutorați, localnici sau străini. Cuvintele omenești nu pot cuprinde taina suferinţei și, în aceste condiții, ne hrănim cu ştiri, informaţii de ultimă oră, imagini şocante, explicații științifice parțiale.
Inevitabil, apar și întrebările privind semnificaţia morală sau chiar metafizică a acestui dezastru natural. Într-un context similar, provocat de cutremurul din Lisabona (1 noiembrie 1755, Duminica tuturor sfinţilor), Voltaire (1694-1778) a iscat o polemică împotriva teologilor catolici: cum s-ar mai putea susține, se întreba filosoful, ideea existenței unui Dumnezeu bun și iubitor în fața dramaticei evidențe a răului produs prin catastrofele naturale?
Lisabona, care cunoştea la jumătatea secolului XVIII culmile dominaţiei maritime şi ale bunăstării materiale, a pierdut în doar câteva ore peste 60.000 de oameni. Poemul asupra dezastrului din Lisabona (1756) a rămas celebru prin atacul asupra celor care socoteau că umanitatea trăiește „în cea mai bună dintre lumile posibile”.
Că nu este așa – Voltaire încearcă să dovedească descriind în culori stridente carnagiul lusitan, trupurile zdrobite sub dărâmături şi mai ales chipurile însângerate ale copiilor nevinovaţi.
Nimic nu tulbură mai mult ordinea lumii decât suferința inocentă a pruncilor (așa cum ne reamintește dialogul lui Ivan Karamazov cu fratele său Alioșa, din romanul omonim al lui Dostoevski).
O dezbatere similară a fost provocată de faimosul Tsunami înregistrat la 26 decembrie 2004 – a doua zi de Crăciun în calendarul creştin. Așa cum știm, întreg estul oceanului indian a fost zguduit de un teribil seism submarin cu o magnitudine de 9.0 grade pe scara Richter.
Valurile uriaşe care au lovit coastele a opt ţări asiatice (India, Indonezia, Sri Lanka, Thailanda, Myanmar, Malaezia, Republica Maldive, Insulele Seychelles), lăsînd în urmă peste 120.000 de morţi.
S-a creat atunci un nou context favorabil pentru ca ateii militanţi să reitereze vechile argumente privind incompatibilitatea dintre evidenţa răului și ipoteza unui Dumnezeu iubitor şi proniator, capabil să transforme destinul lumii… citeste tot pe Contributors