home CORUPTIE, POLITICA Lia Savonea începe să piardă putere în sistemul de Justiţie

Lia Savonea începe să piardă putere în sistemul de Justiţie

Share

Era Lia Savonea se află în faza finală, la Consiliul Superior al Magistraturii. Candidații susținuți de președintele CSM au fost picaţi.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Alina Ghica, Vasile Bîcu, Erica Nistor și Victor Hortolomei au fost picați la interviul pentru promovarea la Înalta Curte, de către Secția pentru judecători a CSM.

Alina Ghica este fostă președinte al CSM și este actualul vicepreședinte al Curții de Apel București (CAB). Este cea care a suspendat completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, din 2018, și o parte din prejudiciul din Dosarul Tel Drum.

Vasile Bîcu este judecătorul CAB care a dat jos șeful Armatei, chiar de ziua șefului NATO la București. Erica Nistor a candidat în tandem pentru un post de membru CSM cu judecătoarea Lia Savonea, însă a câștigat doar ultima dintre ele.

În vara lui 2018, judecătorul Victor Hortolomei, de la CAB, a suspendat regulamentul Inspecției Judiciare și nu s-a mai putut face concurs, situație de care a profitat actualul șef al IJ, Lucian Netejoru.

Un singur candidat apropiat de familia Rus de la ÎCCJ și, prin urmare, de Lia Savonea, a reușit să se strecoare. Este vorba de Emil Adrian Hancaș, de la Alba Iulia.

Judecătoarea Roxana Tudose a fost admisă la interviu și s-a lăudat imediat pe Facebook. Este soția procurorului pensionat Liviu Tudose, arestat de DNA Ploiești și achitat după ce Secția Specială nu a mai formulat apel.

Potrivit surselor G4Media.ro, o nouă majoritate în secția pentru judecători a CSM s-ar putea forma în jurul Corinei Corbu, șefa Înaltei Curți.

Eșecul Liei Savonea vine după ce Adevărul titra faptul că liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i-ar fi transmis că a pierdut sprijinul PSD.

O primă victimă a retragerii sprijinului PSD a fost Adina Florea, sacrificată de Savonea pentru șefia Secției Speciale.

Share