Lia Olguţa Vasilescu a prăpădit un milion de dolari pe Paris Hilton

Share

Lia Olguța Vasilescu, primarul PSD de Craiova, a stricat un milion de dolari pe Paris Hilton, care mai nou s-a făcut DJ.

Paris Hilton, una dintre cele mai cunoscute “fete de oraș” din Statele Unite ale Americii, și-a lansat mai multe afaceri, fie că vorbim despre parfumuri, haine sau cosmetice.

Acum câțiva ani, s-a apucat de muzică și acum a devenit DJ cu acte în regulă, motiv pentru care va susține un spectacol și în România.

DJ înseamnă acum altceva. Nu mai eşti omul de la butoane, care prezintă melodiile şi face antren, de când unui DJ i-a trecut prin cap să facă din asta un spectacol. Iar de atunci muzica s-a degradat în continuare, iar DJ-ul a devenit megastar.

Aşa că mii sau zeci de mii de copii inculţi stau într-o adunare, câte o seară sau mai multe, şi se uită, dând din cap, cu ochii goi, cum astfel de DJ se dau în stambă. Aşa cum face mai nou şi Paris Hilton.

Lia Olguța Vasilescu s-a apucat de organizarea unui festival de talia Untold, în Craiova, și recent s-au aflat numele artiștilor care vor urca pe scenă. Afrojack, Dj Snake sau Paul Van Dyk revin în țară, dar nu la SAGA, Neversea sau în Cluj-Napoca, ci la Craiova, unde, surpriză mare, va urca și Paris Hilton.

Vedeta din Statele Unite își potențează considerabil veniturile, prin sumele pe care le încasează din muzică.

Spre exemplu, onorariile percepute de prietena cea mai bună a lui Kim Kardashian pot ajunge chiar și la un milion de dolari, pentru câteva ore petrecute pe scenă.

În ciuda faptului că este moștenitoarea unui adevărat imperiu, Paris Hilton nu lenevește, ci caută deseori modalități noi prin care să facă și mai mulți bani, iar de când s-a apucat să mixeze muzică a venit de mai multe ori în țara noastră, unde a pus muzică în cluburile de lux de la malul Mării Negre.

„Paris Hilton vine la Craiova, la Festivalul IntenCity, la seara DJ-ilor. Vedeta internațională s-a apucat de curând de muzică și e invitată să mixeze alături de nume deja consacrate, precum Afrojack, DJ Snake, Mahmut Orhan sau Paul Van Dyk.

Festivalul IntenCity, la prima ediție, aduce la Craiova, pe lângă cei mai importanți DJ-ei, nume de succes din muzică latino precum Luis Fonsi, Natti Natasha, Jason Derulo, dar și formații sau artiști care au făcut istorie, precum Boney M, Modern Talking, Sandra, Mr President, Ricchi e Poveri, No Mercy sau la Bouche. Festivalul IntenCity se desfășoară în perioada 26 – 28 august”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Hilton a devenit un DJ celebru internațional foarte căutat, care cere ca onorariu 1 milion de dolari/petrecere, conform Newsweek România.

Share