Kuzmin, Ambasada Rusiei: „România să nu se îmbarce într-o aventură militară a NATO”

Share

Un mesaj de o perversitate extremă a fost lansat de Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei în România.

Ambasadorul Rusiei la București, Valeri Kuzmin, a transmis un mesaj României, care a găzduit Trilaterala România-Turcia-Polonia, la care au participat și miniștrii de Externe din Ucraina și Georgia.

În bine cunoscutul stil arogant-provocator, Kuzmin a amenințat România, spune Adina Mutăr, de la Newsweek.

„Pe scurt, nu există nici un motiv pentru care România să se îngrijoreze de situația din estul Ucrainei. Desigur, cu excepția cazului în care, din propria voință sau a aliaților săi strategici, ea ar fi implicată într-un fel de aventură militară, concepută de capetele fierbinți din sediul NATO.

Înțelegem îngrijorarea multor români cu privire la situația tensionată dintre Washington și Moscova. Trebuie să spun că vinovatul în degradarea fără precedent a relațiilor ruso-americane a fost noua administrație a Casei Albe condusă de președintele J.Biden.”, a declarat ambasadorul Rusiei la București.

De altfel, și ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat, odată cu anunțul retragerii trupelor rusești care au participat la un exercițiu militar din Crimeea, că monitorizează atent manevrele NATO și e cu ochii pe România și Polonia.

Share