home EVENIMENT, POLITICA Klaus Iohannis: PSD a tergiversat adoptarea Legii carantinei și izolării VIDEO

Klaus Iohannis: PSD a tergiversat adoptarea Legii carantinei și izolării VIDEO

Share

Klaus Iohannis acuză că PSD a fost de „un cinism inimaginabil”. Şeful statului susține că numărul mare de cazuri zilnice de coronavirus se datorează tergiversării în Parlament a Legii carantinei și izolării.

„Din păcate, această evoluție va dura, chiar dacă Guvernul ia măsurile corecte”, a spus șeful statului. Cele mai importante declaraţii ale lui Klaus Iohannis, conform HotNews:

  • Avem o șansă extraordinară prin acești 80 de miliarde de euro. Sunt convins că vom reuși.
  • Mâine voi avea o întâlnire cu ministrul de interne și seful DSU. E un moment critic, iar măsurile de protejare a populației sunt extrem de importante acum. Situația e extrem de gravă și trebuie să fim conștienți de necesitatea imperativă a ținerii sub control a epidemiei.
  • Despre amânarea alegerilor: Este o discuție legitimă dacă organizăm sau nu alegerile în 27 septembrie. Vreau să despărțim discuția politicianistă de cea pe fapte. OMS a făcut multe anunțuri, iar unul care mă îngrijorează foarte mult: această pandemie nu are mai multe valuri, are un singur val mare. Așadar, avem două chestiuni de care să ținem cont: e nevoie de alegeri pentru a reda legitimitatea administrației. Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? Poate intrăm în decembrie, ianuarie, când poate peste pandemie se suprapune și gripa, și o iarmă grea.
  • Actul de votare se poate organiza în condiții bune. Se pot institui măsuri de distanțare. Ce e greu de organizat e campania electorală. Se va desfășura în condiții foarte atipice.
  • Până la mijlocul lunii august trebuie să ținem cont de aceste lucruri și se va relua discuția.
  • Despre China: E evident că balanța geopolitică de putere se schimbă. Aceste lucruri ne afectează și pe noi.
  • Despre alocații și pensii: Ne găsim într-o situație foarte complicată. ne dorim sincer să creștem și alocațiile și pensiile. De la dorința sinceră la putința sinceră e o cale mai lungă.
  • Când ne luptăm să revigorăm economia, nu cred că se așteaptă cineva că toate cheltuilelile planificate inițial să fie și făcute. Am rugat Guvernul să facă propunerile cele mai bune.
  • Este destul de evident că o creștere de 40% a pensiile nu poate fi făcută, nu sunt bani.
  • Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească costul recesiunii. Pensiile vor crește, punct și clar, cât, va calcula guvernul.
  • PNL a fost primul care a propus dublarea alocațiilor pentru copii.
  • Ne dorim ca această dublare să devină realitate, pe etape sau cum spune cineva, pas cu pas.
  • Despre restricții, cum au fost comunicate: Eu sunt convins că atunci când guvernul va decide aceste măsuri, va veni și va explica.
  • Despre stabilirea datei alegerilor de către Parlament: Această lege abia a ajuns la mine. Voi da un răspuns când voi decide promulgarea sau nu. În ultimii 30 de ani guvernele au stabilit data, acum ne găsim în situația că Parlamentul vrea să-și ia acest atribut prin lege.
  • Cum e asta că Parlamentul stabilește când se va alege parlamentul. Dacă un număr mare de parlamentari vrea să rămână acolo. Ce facem, nu mai ținem alegeri?
  • Dacă legea rămâne și parlamentul nu decide nimic, ce facem?
  • Aveți în intenție pentru achiziția unui vaccin, semnarea unor acorduri, și pentru Remdesivir? Avem de gând să achiziționăm și vaccinul și medicamentele. Se ocupă MS, care a întreprins pașii necesari.
  • Care sunt din greșelile care au dus la situația aceasta, are Guvernul vreo vină? Cred că datele arată ceva destul de clar. În timpul stării de urgență situația a fost bine gestionată. Intrând în starea de alertă au intervenit o serie de decizii ale CCR și modificări legislativă care au făcut gestiunea pandemiei mai dificilă. O etapă extrem de negativă a fost disputa pe legea carantinei și izolării. Nu pot să nu văd că legea a fost elaborată în regim de urgență de Guvern. PSD a tras de timp într-un mod extrem de cinic. Cu un cinism inimaginabil a ținut în parlament această lege săptămâni întregi.
  • S-a indus în public impresia că lucrurile nu sunt grave.
  • PSD cu cinism inimaginabil a tergiversat adoptarea legii carantinei și izolării. Situația s-a deteriorat grav. Așa s-a ajuns la cele 1.200 de cazuri zilnice
  • Deschiderea anului scolar în siguranță? Această situație e de extremă importanță și mă preocupă foare mult.
  • Școal nu va începe în condiții normale.
  • Despre revenirea la starea de urgență: Decizia se poate lua doar în măsura în care specialiștii îmi spun că nu există altă soluție. Eu îmi doresc să cred că există altă soluție. Că românii nu vor această boală. Sunt încrezător că împreună vom reusi să stăpânim această epidemie în mod rezonabil.
  • Dati-mi voie să consider că intrarea în starea de urgență ca o ultimă soluție, când nu avem nicio altă posibilitate.
  • Despre soluția de clasare în dosarul 10 august: Poate vă amintiți că atunci când a fost 10 august am avut o opinie fermă: măsurile luate de jandarmerie au fost exagerate.
  • Eu am foarte mare încredere în sistemul de justiție din România. Eu și milioane de români nea-m luptat să consolidăm independența justiției, ca niciun politician să nu intervină, nici președintele.
  • Nu pot să vă spun decât unele opinii personale și să-mi exprim convingerea că justiția va face dreptate
  • Eu personal și alți români suntem de părere că e de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speță.
  • Despre intenția PSD de a depune o moțiune de cenzură: Este un instument la mâna opoziției când un guvern este acuzat de management defectuos. După părerea mea guvernul Orban nu poate fi acuzat de management defectuos
  • Argumente obiective nu există. Există altceva: faptul că vom avea alegeri ne face să credem că unii actionează politicianist.
  • Ce a făcut statul pentru pregătirea spitalelor? S-au luat multe măsuri. Am reușit să facem față pandemiei până în acest moment. Orice sistem public are limite. Am văzut în alte state, nu vrem să ajungem în această situație.
  • Dacă vrem ca lucrurile să fie bine gestionate trebuie să-i ajutăm pe medici. Haideți noi, toți românii să-i ajutăm pe medici.
  • Despre retragerea trupelor SUA din Germania: Am urmărit cu mare interes declarațiile despre mișcările globale de trupe. E vorba de o mișcare globală, menită să întărească postura NATO, care vine să întărească flancul estic. Am aflat de intenția de a muta o parte din aceste efective în zona Mării Negre, prin rotație sau prin alte proceduri.
  • Pausal vă pot spune că România a atras atenția de ani de zile că e nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre.
  • Dacă acum se întâmplă acest lucru noi suntem foarte mulțumiți. Soldații americani sunt bineveniți în România.
  • Exemplul Guvernului: E nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea. Să nu confundăm acțiunea generală cu aceea a unor persoane care n-au înțeles nimic. Guvernul și-a făcut treaba.
  • Cine nu a respectat legea, care a ncercat fraudulos să se îmbogățească din năcazul oamenilor va fi pedepsit.
  • Despre scrisorile copiilor prezentate de PSD: Acele afirmații trebuie citite în cheie electorală. Nu au ajuns astfel de scrisori la noi la Administrație. PSD încearcă o acțiune electorală, logistic defectuoasă.
  • Despre doasrul 10 august, clasarea acuzațiilor sefilor Jandarmeriei / S-ar impune revocarea sefei DIICOT? – Atâta vreme cât suntem într-o procedură în derulare aceste chestiuni pot fi lămurite de cei care au procedura în derulare. Dacă cineva a greșit în această procedură sunt convins că MJ sau CSM vor face o verificare care va duce eventual la un demers administrativ.
  • Probabil în cîteva zile vom primi un răspuns de la Parchetul General.
  • Aveți informații că atitudinele antiCOVID sunt alimentate din alte zone? Am văzut politicieni care spun populației că această epidemie e exagerată. Cred că între timp s-au speriat și ei.
  • Putem la fel de bine să observăm că o categorie de persoane care neagă existența bolii. Psihiatrii de zic că fie din necunoaștere, fie de frică. (sursa transcript: HotNews)

Share