home POLITICA Klaus Iohannis: consilierii influenţelor politice

Klaus Iohannis: consilierii influenţelor politice

Share

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis pare a-şi fi numit consilierii de la Palatul Cotroceni după influenţele politice care se exercită asupra sa din diferite direcţii.

Azi, Laurenţiu Mihai Ştefan, fost consilier politic al Ambasadei SUA la Bucureşti, a fost numit consilier al preşedintelui Klaus Iohannis. Influenţa este evidentă: preşedintele are lângă el un om cu puternică apetenţă filoamericană.

Prima nominalizare a unui consilier (care s-a şi concretizat) a fost cea a lui Dan Mihalache, unul dintre cei mai puternici vectori media ai USL în timpul loviturii de stat din iulie 2012, fost membru PSD în timpul Sultanatului Adrian Năstase.

Evident, toţi ne putem gândi că sferele de influenţă care l-au propulsat pe Mihalache în echipa lui Klaus Iohannis sunt cele ale Stângii ultrareacţionate filoruse.

O dată cu nominalizarea lui Dan Mihalache, a început să se vehiculeze (şi s-a confirmat ulterior) că George Scutaru, fostul meu coleg de la Mediafax, va fi consilierul lui Klaus Iohannis.

Georgică Scutaru a fost azi colegul meu de redacţie (un excelent reporter politic), cu care dam o bilă după program, iar a doua zi a devenit corespondent la Moscova al Pro TV, la Moscova, unde avea o bursă de studii în vremuri în care era foarte greu să faci asta dacă nu erai bine de tot scuturat. Naşte semne de întrebare şi filiera meleşcalcană pe care a intrat în politică după ce a revenit din străinătate, de la studii.

Desigur, la Mediafax am mai avut şi un coleg, pe Daniel Cain, fostul şef al corespondenţilor, care a devenit corespondent Mediafax la Sofia, pentru că şi el avea acolo o bursă de studii. Mediafax era generoasă la acest capitol.

E greu de crezut că Daniel Cain era sau este omul serviciilor secrete bulgare în presa bucureşteană, dar ne putem pune această întrebare (fără să găsim exact răspunsul, desigur) în legătură cu Scutaru.

Aşa cum fosta mea colegă Tatiana Niculescu-Bran de la BBC (o profesionistă desăvârşită pe radio), unde avea radio name Tatiana Nicolescu, ar putea fi omul MI 6 la Palatul Cotroceni.

Despre Leonard Orban, un om pe care îl respect foarte mult, ce mai putem să spunem? Fost comisar european, el ar putea reprezenta vocea Comisiei Europene în urechea lui Klaus Iohannis.

Dacă Elena Simina Tănăsescu pare a fi un eminent cadru universitar în Drept, Mihaela Ciochină pare a fi venit pe linie de partid, ca fostă şefă a Departamentului Legislativ din Senat.

Andrei Muraru este omul de la care a venit ideea strălucită de a-l decora pe Octav Bjoza. Dar Andrei Muraru este semnalat pentru abuzurile pe care le-a făcut pe când conducea Insititutul pentru Studierea Crimelor Comunismului. Cel puţin aşa spune un fost subordonat de-al său, Marius Stan.

Vox Publica afirmă că un alt consilier al lui Klaus Iohannis, Cosmin Ştefan Marinescu, a plagiat. El este conferenţiar universitar la ASE.

Sergiu Nistor, omul ce s-a ocupat de fondurile europene în Sibiu, a fost acuzat acum 13 zile de Nicuşor Dan că a luat decizii prin care a fost distrus patrimoniul istoric al Bucureştiului când era secretar de stat în Ministerul Culturii.

Cert este că despre consilierii lui Traian Băsescu, indiferent pe cine a ales de-a lungul timpului în această poziţie, nu s-au putut face astfel de speculaţii despre forţele geopolitice din spate, ca despre primii cinci, cu foarte puţine excepţii.

Cât despre ultimii trei şi doi dintre primii cinci: oare de ce trebuie să alegi astfel de oameni cu probleme felurite, când în România există o mulţime de indivizi competenţi fără nici un fel de tinichea de coadă?

Poate pentru că inşii cu tinichele de coadă sunt controlabili. Dar de ce ar trebui să fie consilierii lui Klaus Iohannis controlabili de către altcineva decât însuşi şeful statului?

Citeşte şi
Nu, nu este Elena Udrea, de data aceasta. Blondele trag la Traian Băsescu. Jurnalistul Dan
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a
CNSAS susține în documentele oficiale trimise instanței că Traian Băsescu ar fi început să-și toarne
Fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu a depus miercuri un denunţ la DNA. În acesta,
Prezenţa italianului Giovanni Francesco în familia lui Traian Băsescu nu a fost de bun augur
Din toptanul de aberaţii marca Traian Băsescu, ne-a sărit în ochi una mai dihai decât
După protestele în curs de amplificare de aseară, senatorii jurişti s-au răzgândit. Corupţia nu se
Graţierea corupţilor este inclusă acum în proiectul Legii Graţierii. Senatorii jurişti au aprobat propunerile formulate
Chiar şi un simplu anunţ făcut de Traian Băsescu pe Facebook că va fi prezent
Fostul preşedinte Traian Băsescu îl compară ironic pe Klaus Iohannis cu Ion Iliescu. Într-o postare
Share