Klaus Iohannis anunţă creşterea bugetului Apărării la 2,5% din PIB

Share

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, că, în contextul actual, este nevoie de creşterea capacităţii de apărare a statului român, punctând că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare, de la 2%, la 2,5%,

“Dincolo de deciziile concrete luate astăzi, consider că prezenta criză arată că din punct de vedere strategic sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României pe cel puţin două dimensiuni. Am definit astfel două obiective strategice.

În primul rând, este nevoie de creşterea capacităţii de apărare a statului român. În acest sens, consider că se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de Apărare de la 2%, cât este în momentul de faţă, la 2,5%“, a spus șeful statului, care în primele zile ale primului său mandat de președinte, în 2015, a lansat acordul politic național prin care forțele din Parlament s-au angajat să sprijine alocarea a 2% din PIB pentru Apărare, un principiu convenit la nivelul NATO, la summitul din Țara Galilor, din 2014, desfășurat sub semnul anexării ilegale a Crimeei de către Federația Rusă și destabilizarea estului Ucrainei.

“În al doilea rând, se impune realizarea independenţei energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiilor regenerabile şi nucleare civile“, a spus şeful statului, după şedinţa CSAT.

El a precizat că pentru îndeplinirea acestor obiective strategice vor fi necesare decizii politice.

De asemenea, șeful statului a anunţat înfiinţarea, pe teritoriul României, a unui “hub” pentru donaţiile către Ucraina, propunere care a fost întâmpinată cu deschidere de liderii G7, NATO și UE luni seară, într-o teleconferință specială.

“În ceea ce priveşte contribuţia României la efortul comunităţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, am decis astăzi înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unei facilităţi logistice, un aşa-numit hub, un centru, care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina şi către ucraineni”, a declarat şeful statului, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Share