Karin Kneissl, fosta şefă a diplomaţiei austriece, în Rusia

Share

Fostul ministru de Externe austriac Karin Kneissl, care a dansat cu președintele rus Vladimir Putin, la nunta sa, a locuit în această vară într-un sat rusesc.

Karin Kneissl a ținut prima pagină a ziarelor în anul 2018, când Putin a participat la nunta ei, la o podgorie austriacă, unde cei doi au fost fotografiați dansând valsând.

Karin Kneissl, fosta şefă a diplomaţiei austriece, în Rusia

Kneissl a dezvăluit într-un interviu acordat presei ruse că a închiriat o casă de vară în satul Petrushovo, din Regiunea Ryazan, la aproximativ 350 de kilometri sud-est de Moscova, conform The Moscow Times.

„Am rezervat-o pentru încă o lună, apoi vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Kneissl, pentru site-ul de știri online Vidsboku, fără a dezvălui cât timp a stat la Petrushovo.

„Când mă uit [la] găinile, rațele, caprele de pe stradă – aceasta este și lumea mea, pentru că am trăit într-un mic sat din Austria”, a declarat ea, la un eveniment local, vorbind în limba rusă.

Citeşte şi: Gerhard Schroeder, vizat de o plângere penală, pentru crime împotriva umanităţii

Canalul recent înregistrat de Kneissl pe aplicația de mesagerie Telegram conține fotografii cu ponei, pisici și găini, deși ea nu precizează unde au fost făcute imaginile.

Kneissl a fost ministru de Externe austriac în perioada 2017-19 și s-a alăturat Consiliului de Administrație al gigantului petrolier rus Rosneft, în calitate de director independent, în anul 2021.

Ea a părăsit CA Rosneft în mai 2022, după ce Rusia a invadat Ucraina. Ca semn al legăturilor sale tot mai profunde cu Rusia totuşi, Kneissl este listată ca director al Observatorului geopolitic pentru problemele-cheie ale Rusiei.

Citeşte şi: François Fillon, un trădător, ca şi Gerhard Schroeder, osul de la ruşi

Acesta este un centru de cercetare de la Universitatea din Sankt Petersburg. Centrul a fost înființat la începutul lunii martie, cu scopul de a „găsi soluții la provocările dezvoltării globale și la obiectivele politice ale Rusiei”.

Pe site-ul personal al lui Kneissl, se precizează că aceasta și-a părăsit țara de origine în septembrie 2020, din cauza amenințărilor cu moartea și a unei „interdicții de facto de a lucra în Austria”.

Ea a locuit la o mică fermă în Franța, precum și în nordul Libanului, înainte de a se stabili temporar în Rusia. Întrebată dacă păstrează legături cu Putin, Kneissl a declarat pentru Vidsboku că l-a văzut ultima dată pe liderul rus în anul 2019.

Share