Traian Basescu. Eu, vânzătorul de ziare şi lăntzocul lui

Share

De când s-au văzut ăştia din Guvern, SIE şi SRI cu Băselu pe lângă Peleş, în urâtania aia de Foişor, de era să-şi rupă toacele biata Andromaca în căutarea propriei sale maşini, România a îngheţat toată, la propriu, dar mai ales la figurat, uitându-se hipnotizată la un singur lucru: lănţişorul de la gâtul preşedintelui României.

Azi dimineaţă, m-am dus la vânzătorul de ziare, să-l întreb dacă are vreo carte pentru mine. Nu, mi-a zis acesta, cu o privire conspirativă. Dar Jurnalul, ceva? Nu, s-a uitat la mine vânzătorul, privindu-mă speriat. Dar ceva, orice, aveţi? l-am întrebat.

Omul s-a uitat speriat în stânga, şi mai speriat în dreapta, apoi mi-a şoptit la ureche, după ce mi-a făcut semn să mă apropii: Lăntzocul lui Băsescu! M-am uitat strâmb la el şi am replicat: Ce tot vorbeşti, omule? Ce lăntzoc?

Cum, nu ştiţi? Toată lumea vorbeşte despre lăntzocul domnului preşedinte! M-am mai uitat puţin strâmb la el, într-o doară, apoi mi-am văzut de drum. Pe alee, şoc! Bordura de la trotuar era ornată cu lăntzoace tip Băsescu. Cum, de unde ştiu că erau tip Băsescu? Pen’ că erau aşa de groase, sigur cumpărate de Băsescu din vreun port, că pe ele se vedea scris, pe fiecare în parte: “Şi eu sunt lăntzoc de-al lui Băsescu!”.

Am mers mai departe, punându-mi căştile pe urechi, ca să ascult, pe drumul spre redacţie, matinalul de pe Sport Total FM. Na, găină: şi realizatorul de aici tot despre lăntzoiul lui Băsescu vorbea!

Am intrat în parc, şi ce să vezi, ce să crezi? Cu cine credeţi că mă întâlnesc? Vreţi să vă mai şi spun? Ştiţi cum râdea? Hă, hă, hă! Ce faci, mă! Mai ţii minte când m-ai luat la mişto în conferinţă de presă?

Nu se poate, era chiar Băselu’. Ce căutaţi în parc, domnule preşedinte? Ştiţi ce mi-a răspuns? Îmi caut lanţul, cred că mi l-au furat Victor Ciutacu şi Valentin Stan şi vor să i-l dea cadou Corinei Drăgotescu! Vă vine sau nu să credeţi, am întârziat la birou, pentru că am stat de vorbă în Parcul Naţional, pe aleea Belvedere, cu Traian Băsescu, preşedintele României. Cred că a durat vreo jumătate de oră. Nu vă spun ce-am discutat cu tipul, e secret de stat.

Era în blugi, adidaşi, avea fesul acela pe cap, i se vedea dintele de paliac în gură şi avea, ce oroare! un imens, gros, oribil lăntzoc de aur la gât. Nici nu mai contează ce mi-a spus, ce i-am spus, că, de revoltă, nu am putut să-l urmăresc.

Problema este că acum, sub efectul hipnotic al râsului homeric al preşedintelui, am nişte apucături mârlăneşti. De exemplu, despre una mi-e foarte ruşine să vorbesc: port la gât un lanţ, ca Băsescu. Lumea crede că e de argint, dar nu, m-a asigurat soacra mea, e de platină!

Nu mă pot înfrâna să nu îl port la gât şi mă întreb: oare cât va dura până când mă va lua la ochi vânzătorul de ziare, pentru că am astfel de obiceiuri barbare?

Share