Deși au trăit în epoci diferite și au avut trasee profesionale deosebite, există suficiente similitudini între destinele lui Ion Antonescu şi Iulian Vlad, pentru ca și posteritatea să le fie la fel de controversată precum viața.
Armaghedonul Oligarhilor 57. CTP, servitorul lui Taher
În primul rând, atât Ion Antonescu, cât și Iulian Vlad au fost educați ca militari și au ajuns pe poziții de frunte în statul român purtând uniforma de general. Mentalitatea disciplinei cazone și a executării ordinelor superiorilor le-a fost comună, deși nici unul nu a făcut abstracție de interferențele politice.
Iulian Vlad, Ion Antonescu şi traiul într-o dictatură
Amândoi și-au petrecut perioada decisivă a vieții lor într-o dictatură, fie aceasta de dreapta sau de stânga, dar și-au legat numele de colaborarea strânsă cu doi dictatori siniștri, Adolf Hitler, respectiv Nicolae Ceaușescu. Oricât de demnă ți-ar fi fost atitudinea, nu puteai rămâne un imaculat, un principial în imediata vecinătate și conlucrare cu acești doi monștri.
Se poate constata la moartea lui Iulian Vlad manifestarea în spațiul public românesc a acelorași atitudini și judecăți extreme, ca și în cazul lui Ion Antonescu. Pe de o parte, colaboratorul său apropriat, generalul Aurel Rogojan, îi ridică osanale lui Iulian Vlad.
Pe de altă parte, Vladimir Tismăneanu îl demonizează cu aceeași patimă și osârdie cu care o făcuse Silviu Brucan în 1990. Fiecare cu argumentele sale partizane și omisive, adică scoțând în evidență faptele care susțin opinia laudativă / incriminatorie și eludându-le pe cele care contravin.
Iulian Vlad şi sintagma “rol decisiv”
La fel și în cazul judecății postume a lui Ion Antonescu, proclamat ferm fie drept erou-martir al națiunii, fie criminal de război și antisemit. Elogiatorii lui Iulian Vlad accentuează rolul decisiv al acestuia (alături de generalul Ștefan Gușă) din decembrie 1989 pentru împiedicarea unui sângeros război civil și a unei intervenții militare sovieto-ungare, ce ar fi dus la dezmembrarea României.
Dar trec în penumbră rolul ultimului șef al Securității lui Ceaușescu în reprimarea revoltei brașovene din 15 noiembrie 1987. A morții inginerului Gheorghe Ursu și a altor afaceri necurate, specifice odioasei „prăvălii” pe care a condus-o.
Tot așa, cei care-l venerează pe Mareșal drept un mare și cinstit patriot nu țin seama de rolul său decisiv în exterminarea transnistreană a evreilor din Basarabia. Dar și de numărul nejustificat de mare de pierderi al Armatei Române (98.000 de militari morți, răniți și dispăruți) în orgoliosul asediu al Odessei din septembrie-octombrie 1941.
Profil de tabără
Similar este și profilul celor două tabere, al susținătorilor sau dușmanilor, la fel de înverșunați. Cei care-i venerează pe Ion Antonescu și Iulian Vlad, întâmplător sau nu, provin din grupul naționaliștilor cu tendințe extremiste și nostalgii ceaușiste.
Ce manifestă vădite resentimente anti-occidentale și anti-americane, precum și apetențe neostoite pentru teorii ale conspirației și oculte comploturi anti-românești. Dimpotrivă, ceilalți sunt pro-occidentali declarați și detestă demagogia patriotardă și populistă, dacopatia și tendintele autoritariste.
Un bunicuţ cumsecade
Personal am avut ocazia unei discuții private cu generalul Vlad Iulian la sfârțitul anilor 90, atunci când un editor m-a rugat să-l conving să scrie o prefață la o carte despre istoria STASI, organizația similară Securității române.
Vlad a refuzat politicos oferta, pe motiv că nu-l cunoscuse prea bine pe Erich Mielke, omologul său est-german. Atunci am avut în față imaginea unui bunic cumsecade și hâtru, dar care lasa mereu să se înțeleagă că știa multe, dar, din motive personale (teamă? prundență? abilitate? inutilitate? probitate?) nu voia să le spună.
M-am întrebat mereu cum îl privise în față acel „bunicuț” pe șiretul dictator fără inimă, atunci când acesta îl chema la raport pentru a-i da ordine. Nu am întrezărit nici un răspuns.
Profund anti-sovietici
În fine, atât Ion Antonescu, cât și Iulian Vlad au nutrit, din considerente diferite și cu expresii concrete deosebite, profunde sentimente anti-sovietice. Poate că tocmai din această cauză au și pătimit, fiecare în felul său. Dar aceasta ar înseamna încă o teorie a conspirației.
De altfel sunt convins că aceste rânduri nu vor clinti nicicum pre-convingerile celor din taberele sus-menționate. Așa cum societatea românească rămâne profund divizată și antagonică în atâtea domenii.