Iranul şi-a intensificat eforturile pentru a sechestra şi ucide funcţionari guvernamentali din întreaga lumea.
Este vorba despre activişti şi ziarişti din întreaga lume, inclusiv din SUA, a informat The Washington Post, citat de EFE, via Agerpres.
Ziarul îşi bazează relatarea pe documente guvernamentale şi interviuri realizate cu 15 funcţionari din Washington, din unele ţări din Europa şi din Orientul Mijlociu, care au discutat acest subiect, sub rezerva anonimatului.
Potrivit declaraţiilor acestora, Teheranul a atacat foşti înalţi funcţionari din administraţia americană şi disidenţi iranieni care au fugit din ţară în state precum SUA, Regatul Unit, Canada, Turcia, dar şi în alte ţări din Europa.
Teheranul atacă şi presa critică faţă de regim, civili evrei sau persoane care au legătură cu statul Israel, potrivit funcţionarilor şi documentelor guvernamentale consultate de ziarul american.
Serviciile de informaţii şi de securitate din Iran depind în mare măsură de ceea ce The Washington Post numeşte „agenţi” pentru a-şi pune în aplicare planurile din străinătate.
Pentru aceasta, oferă sute de mii de dolari hoţilor de bijuterii, traficanţilor de droguri şi altor delincvenţi care conduc reţele criminale şi care comit asasinate la cerere, potrivit funcţionarilor citaţi.
Totuşi, acest modus operandi de a executa planurile a provocat eşecul unor operaţii, au spus funcţionarii citaţi, fie pentru că, în unele cazuri, comploturile au dat greş, fie pentru că asasinii aflaţi sub soldă şi-au pierdut interesul şi nu au mai dus la bun sfârşit ordinele primite.
Însă funcţionarii citaţi şi-au exprimat temerea că insistenţa Iranului face posibil ca asasinarea unui disident extrem de cunoscut, a unui jurnalist sau a unei personalităţi dintr-un guvern occidental să aibă loc în cele din urmă, iar aceasta ar putea provoca o confruntare directă între Teheran şi ţara din care ar proveni victima.
Intensitatea campaniei iraniene se reflectă în anvergura sa globală, au declarat funcţionarii citaţi.
Doar începând cu anul trecut, agenţiile de securitate occidentale au anunţat că au dejucat o tentativă de asasinare a fostului consilier de securitate naţională al SUA, John Bolton, la Washington, şi o alta, de sechestrare a unui americano-iranian.