Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, PSD-istul Ion Călinoiu, a ţinut un discurs pe 22 decembrie, în care a confundat Naşterea cu Învierea Domnului. Nu este prima dată când Călinoiu gafează în public impardonabil.
Să întâmpinăm colindătorii la Învierea Domnului Iisus Hristos.
Ocazia cu care Călinoiu a comis această gafă a fost ceremonia dedicată zilei de 22 decembrie, care a avut loc în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu.
Iată cuvintele incredibile rostite de Ion Călinoiu:
Ne apropiem de sărbătorile de iarnă. Să întâmpinăm colindătorii aşa cum se cuvine. La Învierea Domnului Iisus Hristos, să ne bucurăm cu toţii şi să avem linişte în familie… în familiile noastre, să fim uniţi cu toţii, ca să putem duce până la capăt idealurile revoluţionarilor din 1989.
Călinoiu şi gimnasta anaerobă
Nu este prima gafă a demnitarului local. O altă gafă a lui Călinoiu a fost făcută de acesta pe 1 Decembrie, când, tot în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu, s-a sărbătorit Ziua Naţională.
Atunci, Ion Călinoiu a invitat la microfon o campioană la gimnastică aerobică, însă preşedintele CJ Gorj a numit-o „gimnastică anaerobă”.
