home ECONOMIE Iohannis: Mărim pensiile şi salariile bugetare când ieşim din criză

Iohannis: Mărim pensiile şi salariile bugetare când ieşim din criză

Share

Preşedintele Klaus Iohannis spune un lucru pe care noi îl afirmăm de foarte mult timp. Acum este momentul să spunem asta din nou.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că înghețarea salariilor bugetarilor este o măsură justă, în condițiile crizei economice actuale, întrucât sunt mai puțini bani la buget.
„Măsura înghețării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm prin vaccinare și prin restricții să terminăm această epidemie la noi, însă trebuie să fim foarte conștienți de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat.
Concluzia este simplă: sunt mai puțini bani la buget. Concluzia evidentă: nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare în anul 2021, până când ieșim din criza economică. Este o concluzie simplă: nu vorbim de austeritate, pentru că nu se taie salariile, nu se taie pensiile, pensionarii rămân cu majorarea care a fost decisă în toamna anului trecut, însă, din păcate, când este criză economică, nu putem să vorbim de majorări în zona bugetarilor. Asta este.
Că sunt mulți nemulțumiți, și asta pot să înțeleg. Oamenii s-au așteptat, după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate și să crească salariile, însă lucrurile trebuie văzute așa cum sunt”, a spus șeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a afirmat că salariile și pensiile vor putea să crească atunci când România va ieși din criza economică.
„Sunt convins că în cursul acestui an vom ieși din criză economică”, a mai declarat Iohannis.
Șeful statului a amintit că pensiile au crescut.
„Creșterea aprobată rămâne în vigoare, deci pensiile au crescut și așa crescute rămân”, a completat șeful statului.
Share