Impactul politicii de rusificarea şi deznaţionalizare din Basarabia a dus la efectul invers: deşteptarea sentimentului naţional.
Concluzia ar fi simplă: sunt secole întregi de când ruşii fac aceleaşi greşeli.
În urma războiului ruso-turc din 1806–1812, câștigat de Imperiul Țarist, rușii cereau „ambele țări românești” (Țara Românească și Moldova).
Politica țaristă în Basarabia, în sec. al XIX-lea
Doar iminența atacului lui Napoleon a făcut ca pretențiile rusești să se reducă treptat, de la ambele țări române, la toată Moldova.
Apoi la teritoriul Moldovei dintre Nistru și Siret, pentru ca până la urmă pretențiile să se limiteze la ținuturile ocupate de turci, dintre Nistru și Prut: ținutul Hotin și Bugeacul (Basarabia, pe hărțile europene).
Iscusința negociatorului francez Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron (1763-1831), care servea interesele țarului, a permis însă și anexarea părții răsăritene a Moldovei, conform Wikipedia.
Citeşte şi: Cum vrea să destabilizeze Rusia Republica Moldova
Aceasta nu făcuse parte din vilaietele (provinciile) otomane, prin extinderea frauduloasă a denumirii de Basarabia la toate ținuturile dintre Dunăre și Hotin, mulțumită complicității primului dragoman al Porții, Dumitru Moruzi .
Moruzi și-a trădat suveranul în schimbul unui latifundiu și al unui inel foarte prețios. Ulterior, primul dragoman a fost executat pentru trădare, din ordinul Porții.
Tratatul de la București, din 16/29 mai 1812, încălca astfel practica internațională și normele de drept existente la moment.
Citeşte şi: Partizanii lui Putin voiau în Republica Moldova, ca suporteri Partizan Belgrad
Imperiul Otoman ceda ținuturi care nu-i aparțineau și care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, Moldova, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele de atunci.
Au urmat schimburi importante de populații cu Imperiul Otoman, musulmanii turci și tătari din Bugeac, precum și un număr de peste 30.000 de moldoveni, părăsind teritoriul anexat, pentru a se stabili în Dobrogea
Teritoriul rămăsese otoman. Aici, se amestecară cu românii locali, ziși dicieni, fiind înlocuiți cu peste 60.000 de Bulgari și Găgăuzi, veniți din Bulgaria și Dobrogea.
Ascendenţele ruseşti din Dobrogea
Dar și cu aproximativ 150.000 de ruși și ucraineni, rușii stabilindu-se cu precădere la orașe. Pe lângă aceștia, dezvoltarea economică a secolului al XIX-lea, chiar dacă era mai înceată decât în restul Europei, a contribuit și ea la procesul de rusificare a regiunii, chiar dacă nu toți noii-veniți erau ruși.
Afluxul de evrei, armeni, greci, germani și alții a făcut din gubernia Basarabiei un ținut în care orașele erau foarte pestrițe, rusa fiind singura limbă comună, iar localnicii români nu mai erau decât 70% din populație, în 1910.
Autonomia guberniei, garantată în 1816, este desființată în 1828, în urma războiului ruso-turc, încheiat cu tratatul semnat în Adrianopol, în 14 septembrie 1829.
Rusificare
Ca o consecință, guvernatorii boieri moldoveni au fost înlocuiți cu guvernatori militari ruși. În 1829, biserica este trecută, în ciuda protestelor clerului, din obediența mitropoliei moldovene, care ținea de Patriarhia Constantinopolului, în subordinea patriarhiei Moscovei.
Şerbia și robia, care fuseseră desființate în 1749, de domnul moldovean Constantin Mavrocordat, sunt restabilite până în 1861, iar limba română este interzisă în Administrație.
Procesul de deznaționalizare s-a desfășurat și prin rusificarea toponimelor (Chișinău -> Kișiniov, Orhei -> Orgheev, Ciubărciu -> Ciobruci…).
Denumirile moldoveneşti, înlăturate
De asemenea, prin oficializarea sistematică a denumirilor turcești, în dauna denumirilor moldovenești, oridecâteri se putea (Frumoasa -> Kagul, Oblucița -> Ismail, Cetatea Albă -> Akkerman, Tighina -> Bender…).
Nu este vorba aici de antiromânism, dat fiind că sentimentul românității nu apăruse încă în Basarabia, în perioada 1812-1840. Imperiul Țarist căuta pur și simplu să șteargă istoria românească a Basarabiei.
Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 și 1878 județele Cahul, Bolgrad și Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componența Moldovei: din 1859 a României.
Sentiment naţional
După 1850, sentimentul național începe să se manifeste în Basarabia, atât ca românism, cât și ca moldovenism, cele două revendicări fiind atunci sinonime.
Dar ele nu se puteau manifesta fățiș, pe plan politic, atâta vreme cât Imperiul Țarist le considera ca fiind manifestări de trădare.
Îndată însă ce prelungirea primului război mondial a condus la prăbușirea țarismului, mișcarea națională a băștinașilor din Basarabia a devenit una politică.
Înfiinţarea Partidului Naţional Moldovenesc
Astfel, la Chișinău, pe 3 martie 1917, a fost înființat Partidul Național Moldovenesc, sub conducerea lui Vasile Stroescu, având obiectivul de a “crea o dietă provincială, numită Sfatul Țării”.
Prima întrunire a Sfatului Țării a avut loc în ziua de 21 noiembrie 1917, când a fost ales în funcția de președinte Ion Inculeț, în timp ce Pan Halippa a fost ales vicepreședinte, iar secretar a devenit Ion Buzdugan.
Sfatul Țării a proclamat oficial Republica Democrată Moldovenească (și nu “Basarabeană”) la data de 2 decembrie 1917. Minoritățile aveau de asemenea reprezentanți în Sfatul Țării.
Primul ziar în limba română
Apărut la Chișinău abia în 1906, primul ziar de limbă română, Basarabia, funcționează mai puțin de un an, autoritățile închizându-l, după ce publică “Deșteaptă-te, române!”.
În 1912, când se celebrau cei 100 ani de la anexarea rusească, Făclia Țării scria că “Țărișoara noastră este cuprinsă de întuneric ca și o sută de ani în urmă”; ziarul este închis imediat de autorități.
În chemările către basarabeni, lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelli spunea :
“Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma.
Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de “moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii, timp de 106 ani.