Fostul consilier prezidențial George Scutaru, fost deputat PNL şi pentru scurtă vreme consilier al preşedintelui Iohannis, a fost trimis în judecată de DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, propunându-se menținerea măsurilor preventive și asigurătorii dispuse.
Scutaru este acuzat de către procurorii DNA pentru spălare de bani. În același dosar, a fost trimis în judecată şi deputatul Dan Ștefan Motreanu, acuzat de aceeaşi infracțiune.
Alături de cei doi politicieni, a mai fost trimisă în judecată tot pentru spălare de bani şi Ana Maria Schaer, administrator al unei societăţi comerciale.
Conform rechizitoriului DNA, în anul 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală, denunțător, a pretins și primit de la altă persoană suma un milion de euro mită, în schimbul sprijinirii punerii în posesie cu suprafețe de teren din Buzău:
Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunţătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.
Pentru a disimula proveniența banilor, Scutaru, Motreanu și Schaer au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care 1.213.085 de lei au fost transferaţi în mai multe tranșe din contul firmei administrate de Schaer în cel unei firme ce a produs vestimentație electorală.
Faţă de toţi inculpaţii a fost dispus sechestru asigurător și poprire pe bunuri mobile şi imobile, până la concurenţa a 1.213.090 de lei, plătită firmei producătoare a materialelor electorale.
