home POLITICA Gândirea binară şi politica românească

Gândirea binară şi politica românească

Share
Cum credeţi că e în realitate Traian Băsescu?
Cum credeţi că e în realitate Traian Băsescu?

 luăm cazul aderentului tipic dreptei româneşti, din nucleul dur al acestui electorat, intransigent şi consecvent, pe care îl vom numi “subiect”. Nu ne vom mărgini la acesta, ci vom începe dintr-un cadru mai general. Vom introduce de asemenea acum o noţiune.

Ceea ce vom numit aici “gândire binară” sau “gândire bipolară” înseamnă că, atunci când subiectul, în general (dar şi al discuţiei noastre în particular) se radicalizează pe o anume chestiune, pe care o consideră, în interiorul fiinţei sale, extrem de importantă, el încetează să mai gândească multicolor şi vede lucrurile alb – negru.

Nu mai există, în chestiunea în cauză, întreg spectrul coloristic ROGVAIV, ci doar două culori, alb – negru, asimilate celor două opţiuni esenţiale: bine – rău.

Oricât de complexă intelectual ar fi mintea subiectului despre care vorbim, pe tema respectivă el se fanatizează, localizat pe chestiunea în speţă, rămânând fixat pe două opţiuni radicale, ce se exclud reciproc.

Spre exemplu – vom generaliza acum, îndoctrinatul cu realitatea alternativă intoxicatoare, oferită spre consum minţii sale de către Trustul Intact, vede în orice televiziune care nu e la fel de radicală anti-Băsescu un post de televiziune aşa-zis “băsist”, cam la fel cum bolşevicii îi considerau pe menşevici defectori, trădători ai “cauzei”.

Asemeni, opţiunea lui Băsescu pentru “retragerea” strategică a intransigentului procuror Daniel Morar la CCR şi acceptarea lui Tiberiu Niţu – un ins probabil corupt şi şantajabil – în fruntea Parchetului General, a fost privită de către subiecţii din nucleul dur al orientării româneşti pro-occidentale, sătui de iţele încurcate ale politicii, drept o trădare şi un blat făcut de Traian Băsescu şi Victor Ponta pe cadavrul democraţiei româneşti.

Aceşti oameni, admirabili prin intransigenţa lor, merită respectul celorlalţi, ce au înţeles că de multe ori în politică compromisul pe care îl fac doi lideri e între bine şi rău, indiferent dacă vorbim despre România, China sau Germania ori SUA şi că aceasta nu înseamnă neapărat că răul se va scurge ulterior ca o otravă în purtătorul politic al binelui de până la momentul compromisului politic, ori viceversa.

Spre exemplu, este foarte posibil ca Realitatea TV “cu dinţii eolieni scoşi” să fi devenit un organ de presă mai apropiat de Băsescu ori de actuala Opoziţie. La fel, e posibil ca, oricât de revoltătoare ni se pare acum o asemenea idee, într-o zi actualul preşedinte să nu mai reprezinte ceea ce este acum.

Nu trebuie să uităm că între anii 1997 – 2000 Traian Băsescu era cel mai vocal dintre liderii reacţionari ai coaliţiei de guvernare eteroclite proreforma care conducea ţara, CDR – USD – UDMR. Băsescu era unul dintre liderii PD ce se poziţionau, spre exemplu, contra retrocedărilor. În general PD (FSN) de atunci era un partid de stânga, totuşi mai aproape de centru decât PDSR.

Oamenii se schimbă în bine sau nu. Cu Victor Ponta lucrurile sunt mult mai complicate, pentru că are o biografie recentă încărcată. Plagiatul sau plagiatele sale, ceaţa din jurul cazului procurorului Panait şi alte elemente neclare pot face ravagii în viitorul său politic.

În prezent, rolul său politic benefic e indiscutabil. Indiferent ce îl mână, este liderul aripii ponderate din coaliţia de guvernare. Cea cu care se poate discuta cât de cât civilizat, în sensul că politicienii săi încă nu umblă cu toporişca sub palton şi, când nu le ies socotelile, o scoate şi dă până sar stropi de sânge politic.

Aceasta în timp ce aripa cealaltă, dominată de alde Crin Antonescu & Co., se comportă ca un soi de upgrade diform al PRM din anii ’90, iar PNL a devenit un fel de rudă românească mai pricăjită a Partidului Liberal Democratic al lui Vladimir Jirinovsky din Rusia, decât simbolul dreptei democratice tradiţionaliste rommâneşti. Sic transit gloria mundi!

Ne-am fi dorit ca Traian Băsescu să rămână rigid ca fonta şi războiul pentru controlul total al Justiţiei să continue şi acum? Atunci goarnele populiste ale grupării lui Crin ar fi prevalat în USL şi toate părţile celelalte ar fi pierdut.

Ponderaţii” lui Ponta s-ar fi radicalizat, ca în timpul loviturii de stat ratate din vara trecută. Popularitatea lui Băsescu şi a apropiaţilor săi, sub efectul propagandei Trustului Intact, ar fi continuat să scadă. Opoziţia s-ar fi atomizat complet, fără şanse de revenire. Care acum există.

Este bine de analizat exemplul ucrainean. Iuscenko a intrat în conflict cu Timosenko. Aceasta a fost judecată, apoi condamnată politic. Fără un lider puternic al unei opoziţii unite, Lukasenko a învins la următoarele alegeri. Noi încă mai avem şanse să reconstruim opoziţia unită, în pofida diversităţii intereselor actuale.

Ceea ce trebuie să înţelegem este însă că în politică, asemeni cum se întâmplă în viaţă, nu-ţi iese niciodată chiar tot şi nici nu sunt toate culorile din jurul tău alb şi negru. Învingătorii sunt cei ce înţeleg acest lucru şi continuă să lucreze. Nouă ne plac aceia ce lucrează de partea binelui.

Dincolo de persoane însă contează ideile şi principiile directoare. Ele rămân.

Share