Gabriela Firea se dă mai titrată academic decât este de fapt

Share

În gneeral, oamenii complexaţi de condiţia lor socială sau culturală au tendinţa să mimeze că valorează mai mult decât li se-ntinde plapuma. La fel şi Gabriela Firea. După ce a făcut o facultate onorabilă, îşi împopoţonează CV-ul cu tot felul de studii închipuite, pe care le-a făcut atunci când disciplina nici nu exista.

De exemplu, noi ştim de la colegi de-ai ei de curs, de studii, de facultate, că Firea a urmat cursurile de trei ani ale Institutului de Biblioteconomie ale Universităţii din Bucureşti. Biblioteconomia asta şi Bibliologia sunt rude bune şi există şi acum, dar sub o denumire puţin schimbată: Departamentul de Ştiinţele Informării şi Documentării.

Secţia de Biblioteconomie, urmată de Gabi Firea cu succes, pentru că, fiind printre cei mai slabi studenţi, a reuşit să devină la final absolvent, a fost înfiinţată în anul 1953, şi…

(…) şi-a desfăşurat activitatea între anii 1953-1958 în cadrul Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, iar între anii 1963-1970 la Institutul Pedagogic al aceleiaşi universităţi. Cursuri facultative de bibliologie au fost susţinute la Facultatea de Litere din Bucureşti, între anii 1960-1969, de conf. Mircea Tomescu, între 1970-1972, de prof. univ. dr. docent Dan Simonescu şi apoi, între 1972-1980, de lector univ. Corneliu Dima Drăgan.

Dragoş Pătraru observă:

Scrie doamna Gabriela Firea, în biografia dânsei, pe blog-ul personal: ”Studiile mi le-am continuat la București, unde am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Științele Comunicării, pe care am absolvit-o în 1994”.

Doamnă Firea, nu trageți, sunt eu, Lăscărică! Am făcut aceeași facultate, să știți! Da, și eu ca fetele, tot la Litere, tot la Comunicare și Relații Publice, cu un masterat după, în Modele de Comunicare. Doar că eu am făcut-o mai târziu, iar dumneavoastră, prea devreme, doamnă!

Devreme în sensul că ați intrat la specializarea asta când ea nici nu era înființată, doamnă Firea. Ceea ce, să recunoaștem, este o performanță. Adică acum înțeleg de ce v-a luat domnul Pandele. Ochi de doctor, frate!

Share